marți, 18 august 2009

Romania mea

duminică, 16 august 2009

Michael Shermer - De ce cred oamenii in bazaconii



Sincer, am cumparat cartea atrasa de titlul provocator. Nu stiam nimic despre autor sau despre sceptici ca miscare. Cartea reprezinta o selectie de articole publicate in revista Skeptic de Michael Shermer, profesor la Occidental College si fondator al Societatii Scepticilor. De-a lungul intregii carti am avut un sentiment de discomfort caruia i-am identificat abia spre finalul lecturii cauzele:

1. Titlul cartii nu are foarte multe in comun cu subiectul/subiectele tratate. Autorul nu ne spune de ce cred oamenii in bazaconii decat abia in ultimul capitol, in rest vorbindu-ne despreCursiv lucruri in care oamenii cred, de la OZN-uri si extrateresti pana la creationism si negarea Holocaustului.

2. Asezarea Creationismului alaturi de negarea Holocaustului ca moduri gresite de a privi lucrurile. Shermer ne spune ca am primit mostenire doua tipuri de erori de gandire - tipul 1 de erori: a crede ceva fals (OZN-uri, spiritism) si tipul 2 de eroari: a respinge un adevar (Creationismul care neaga teoria evolutiei speciei pe de o parte si si negarea Holocaustului pe de alta parte). Asezarea unei monstruozitati de genul negarii Holocaustului alaturi de Creationism nu cred ca este intamplatoare si o consider pe undeva manipulativa.

3. Cred ca stiinta joaca un rol extrem de important in evolutia noastra, dar am avut senzatia ca Shermer are tendinta de a-l detrona pe Dumnezeu si a pune in locul acestuia Stiinta. In unele momente, ca cititor neavizat ar fi trebuit sa-l cred pe autor pe cuvant cand au fost aduse in discutie experimente stiintifice, teoria haosului sau legile termodinamicii. :) La un moment dat ne spune ca unul dintre argumentele creationistilor este faptul ca ochiul nu ar fi putut aparea ca un accident sau un exepriment al naturii data fiind complexitatea sa. Shermer ne spune ca se poate si ne trimite la cartea lui Richard Dawkins Ceasornicarul orb (aparuta la Humanitas). Ca o paranteza, cartea acestuia din urma, Himera credintei in Dumnezeu se afla in biblioteca mea de ceva vreme asteptand sa fie citita.

Ce mi-a placut in schimb in aceasta carte sunt capitolele despre Ayn Rand si despre negarea Holocaustului. Sunt capitolele pe care probabil le-am simtit cel mai aproape dat fiind faptul ca se inscriu in zona mea de interes.

In concluzie, mi s-a confirmat inca o data ca o doza de scepticism este buna intotdeauna, chiar si atunci cand este vorba despre cartea unui sceptic.

duminică, 9 august 2009

Stephen King - Pistolarul

Stiam de seria lui King (Dark Tower) de pe vremea cand lucram inca la Humanitas. Acolo am avut ocazia sa vad Wolves of the Calla. M-am bucurat cand am vazut ca Nemira s-a hotarat sa-l traduca. Zilele aceastea l-am imprumutat/citit si sincer, nu se va afla printre cartile pe care am de gand sa mi le cumpar. Mi-a placut campania Nemira de promovare a cartii si implicit a seriei, dar asteptarile mele au fost altele. Mi se pare prea scumpa, prea putin consistenta pentru volumul pe care il are fizic vorbind si oarecum dezlinata. Stiu, stiu...postmodernism si toate alea. Numai ca nu am fost niciodata o adepta a acestuia asadar nu am gustat cartea oricat de profunda ar putea sa-mi spuna unii ca este. Voi citi si urmatoarele volume pentru a-mi face o imagine de ansamblu.

sâmbătă, 8 august 2009

luni, 3 august 2009

Locura

vineri, 31 iulie 2009

Romania mea - Serban Huidu

Serban Huidu
Va acuz! (de ce m-am săturat de România)
Luni, 8 Iunie 2009
Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar!
Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar cu borduri, ale patriei.
Mă exasperează ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!
Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior!
Îmi vine să urlu când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.
Mă uit cu greaţă la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!
Mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el!
Mă satur de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred “amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti!
Îmi provoacă repulsie să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu România!
Toate acestea mă distrug incet, şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare! Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!
Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ? Din păcate, mă uit la mine, mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne distrug să dispară!
Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!