Vinerea acesta, adica 3 iulie 2009 am "sarbatorit" 10 ani de la terminarea facultatii. Scriu intre ghilimele pentru ca nu stiu daca un asemenea prilej se cere sarbatorit sau nu. Mi-e greu sa ma decid poate pentru ca acum sentimentele mele legate de acest moment sunt impartite. Pe undeva simt nostalgie, pe undeva tristete, pe undeva sunt uimita si tot asa experimentez o gama larga si variata de sentimente. Nu vreau sa vorbesc despre profesorii mei pe care i-am gasit ceva mai imbatraniti si cumva mai tristi ci despre colegii mei. Ultimii 10 ani au fost pentru mine ani de permanente schimbari, de evenimente fericite si mai putin fericite. M-am casatorit, am ramas fara parinti si am schimbat cateva joburi. In tot acest timp am incercat sa nu renunt la libertate, sa nu ma vand pe cativa arginti (ma intreb in continuare cu cat as putea fi oare cumparata?!:), sa traiesc dupa propriile mele reguli, sa nu judec pe altii si sa nu incerc sa-i impresionez pe altii. Imi place sa ma bucur de lucrurile marunte, cred ca fiecare clipa este o binecuvantare si ca fiecare trebuie sa-si gaseasca propriul drum si sens. Ei bine, aceasta intalinire m-a facut in mare parte sa ma simt ca un alien. Nu m-am dus acolo sa impresionez pe nimeni, nu aveam nimic de demonstrat nimanui, dar se pare ca eram unul dintre putinii de acest fel. M-am bucurat ca oamenii cu care m-am inteles bine acum 10 ani au ramas la fel in multe privinte, si m-am intristat cand am vazut ca cei care acum 10 ani incercau sa se impresioneze reciproc nu s-au maturizat deloc si continuau sa-si plateasca polite. Mi-am dat seama ca pentru acesti oameni nu conteaza ce e dincolo de fatada, ca nu au descoperit inca ca lumea e mai mare decat cancelaria sau curtea scolii la care predau. Asadar, refuz sa cred ca ne putem oglindi in oamenii din jurul nostru pentru ca stiu ca sunt oglinzi false si meschine care din varii motive incearca sa ne faca sa ne simtim mai mici decat suntem in realitate. Cred in schimb in ceea ce obisnuia sa-mi spuna mama si anume ca trebuie sa traiesc in asa fel incat in fiecare dimineata cand ma trezesc si ma uit in oglinda sa nu-mi fie mie rusine de mine insami.
