O carte pe care o asez undeva sus in randul preferintelor mele. Nu m-am omorat dupa Amos Oz pana la cartea aceasta, desi am citit Cutia neagra, Sa cunosti o femeie si Fima. Dupa ce am citit aceasta autobiografie am inceput sa ma intreb de ce nu a castigat premiul Nobel.
" Ceea ce aveam din belsug erau cartile. (...) Mii de carti, in toate ungherele apartamentului. Mi se parea ca oamenii pot sa vina si sa plece, sa se nasca si sa moara, dar cartile erau vesnice. Cand eram mic, dorinta mea era sa ma fac o carte. Nu un scriitor. Oamenii pot fi omorati ca furnicile. Nici scriitorii nu sunt greu de omorat.Dar cartile nu: oricat te-ai trudi sa le distrugi, intotdeauna e o sansa sa supravietuiasca..."
" ...rafturi peste rafturi se inaltau din podea pana la tavanul inalt, pline cu carti in limbi carora nu le puteam identifica nici macar alfabetul, carti in picioare si alte carti culcate peste ele, carti straine dolofane, stralucitoare, care se lafaiau, si alte carti sarmane, care se chiorau la tine dintr-o mare stramtoare, zacand ca imigrantii ilegali inghesuiti in cusetele vaporului. Carti grele, respectabile, in legaturi de piele aurite, si cartulii legate in hartie subtire, superbi domni corpolenti si cersetori ponositi, in zdrente, si peste tot in jurul lor si printre ele si in spatele lor si pe o masa si mai ticsita de brosuri, prospecte, pamflete, articole tiparite separat, periodice - ziare si reviste, acea multime zgomotoasa care se aduna intotdeauna in orice piata publica sau in piata de alimente"
O istorie a primilor ani ai Israelului, impletita cu istoria familiei micului Amos scrisa cu mult umor, cu dragoste pentru cei ce nu mai sunt si cu multa sensibilitate si intelegere. O bucurie. In plus, am aflat si ca smantana mea preferata - Tnuva - este fabricata (la origine) de o cooperativa evreiasca:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu