Si caii se impusca, nu-i asa?

Pe drum, pe jumatate surda, intorcandu-ma acasa, m-am intrebat daca mi-a placut piesa "Si caii se impusca, nu-i asa?". Mi-am dat seama ca dincolo de fluierul enervant si asurzitor, de balbaielile actorilor (chiar si ale Maiei) si de lungimea imposibila a piesei o mare parte din mesajul pe care a vrut sa-l transmita a ajuns la mine. Cred ca traim intr-o societate a spectacolului in care banii si audienta primeaza, in care suntem aproape toti in stare sa ne vindem sufletul si pentru mai putin de 50.000 de euro. Cred totodata, ca unii isi construiesc afaceri pe nefericirea altora sau pozeaza in zane sau buni samariteni pentru a-si construi cariera. Toate acestea se intampla insa cu complicitatea publicului spectator care accepta si se hraneste cu lacrimile si necazurile altora. Disperarea poate duce la gesturi extreme, participarea la un maraton de dans fiind o imagine inocenta a ceea ce suntem in stare sa facem pentru un Bine iluzoriu. Si atunci cand putinii dintre noi descopera adevarul crud de dincolo de reclama colorata nu ii fac fata. Cred ca piesa este totusi mai potrivita publicului american decat celui moldovean- iesean care nu s-a lasat inca coplesit (asa imi place sa cred) de puterea dominatoare a banului. Nu sunt o mare amatoare de teatru postmodern (gust cu mai mare placere un Caragiale bine jucat in nota clasica), dar cred ca piesa jucata in aceasta seara isi are publicul ei.

Duminica dimineata. Imi conving sotul cu destula usurnta sa mergem sa vizitam o expozitie deschisa la Palatul Culturii, motivand ca imi este necesara pentru o lucrare. O vazusem destul de bine promovata in presa incat sa cred ca merita vazuta. Ajungem in fata Palatului care nu se prea vede din cauza boxelor, tirurilor si scenei….probabil pe seara va fi vreun concert. Incercam sa ne indreptam spre intrare, dar un bodyguard ne taie calea si ne spune ca nu avem voie pe acolo si ca trebuie sa ocolim. Stupid, dar ocolim. Intram in Palat.Putina lume, cativa straini si noi in pantaloni scurti si tricouri….ca excursionisti. Nu se vede nimic care sa semnalizeze expozitia asa ca intrebam paznicul/gardianul de la intrare. Ne spune scurt ca nu exista asa ceva la Palat. Insistam, dar nu primim nici o lamurire. Intram in magazinul de suveniruri incercand sa gasim ceva despre istoria Palatului. O doamna numara niste vederi si se arata nemultumita de deranj. Intreb daca stie unde este expozitia. Stie! O intreb daca poate sa-mi recomande o carte despre ce ma intereseaza. Ne spune sa mergem noi la expozitie si dupa aia sa ne intoarcem si mai vedem. Docili mergem spre sala expozitiei. Usa este inchisa. Imi iau inima in dinti si o deschid. Intuneric…Dintr-o alta incapere apare o alta doamna pe care o deranjam de la masa si care aprinde luminile si ne invita sa admiram exponatele. Expozitia…modesta. Suntem rugati sa ne scriem parerile in cartea expozitiei. Ne uitam unul la altul si ne luam inima in dinti pentru a spune ca nu vrem sa scriem nimic…nu prea avem ce scrie..Iesim si meregm din nou la magazinul de suveniruri. Pe rafturile modeste vad cateva numere din Cercetari istorice. O rog sa-mi arate si mie un exemplar.Mi se raspune ca sunt de specialitate. Intreb si ce daca? Cu o privire gata sa ma ucida imi da un exemplar rufos si sta in picioare langa mine cat ma uit in el. Simt ca suntem in plus. Intreb cat costa. Mi se spune ca 130.000lei (vechi)…cat Cele 8 pacate ale lumii civilizate in librarie…La iesire doi sau trei cetateni straini vizibil plictisiti de vizita la un muzeu care de mult nu mai spune nimic nimanui…