miercuri, 27 aprilie 2011

Mikkel Birkegaard - Biblioteca umbrelor



O idee interesanta si cam atat...

marți, 26 aprilie 2011

Semne bune


Neil Gaiman si Terry Pratchett sunt doi oameni pe care eu una ii iubesc. Ii iubesc pentru imaginatia, umorul si bunatatea lor. Cartile scrise de ei mi-au facut zilele mai frumoase si mai usoare. Atunci cand cei doi se apuca si scriu o carte impreuna te temi ca nu cumva sa te dezamageasca. Acesta este motivul pentru care, desi cumparasem Semne bune de ceva vreme (a aparut la Tritonic si costa doar 10 lei), nu o citisem. Nu voiam sa fiu dezamagita. Un prieten destul de carcotas a trecut intr-o zi pe la mine si mi-a spus ca s-a amuzat teribil. Asa ca m-am apucat si eu de ea. Primele impresii: daca cei doi ar fi trait intr-unul din secolele in care oamenii se mai ardeau inca pe rug sigur ajungeau acolo:); citind m-am intrebat tot timpul care a fost Aziraphale si care Crowley pentru ca citind dialogurile nu poti sa nu ti-i imaginezi distrandu-se copios scriind aceasta carte, ti-ai dori ca aceasta atitudine relaxata fata de religie sa fie comuna mai multor oameni.
Cateva mostre:
"MEALS era ultima inventie a lui Sable.
MEALS era CHOW la care se adaugase zahar si grasime. Teoria spunea ca, daca mananci suficient MEALS poti sa:a) ajungi foarte gras si b) sa mori de malnutritie".

sau

"Era un joc. Era ceva teribil de amuzant. Nigel Tompkins, Conducator Ajutor (Achizitii) se tara prin tufarisuri, avand in minte unele dintre cele mai memorabile scene din cele mai bune filme ale lui Clint Eastwood. Si cand te gandesti ca-si inchipuise ca instruirea manageriala avea sa fie plictisitoare..."

joi, 21 aprilie 2011

Noa - Now forget






give me your pain
give me your sorrow
give me your loneliness
and broken dreams
your bad times
and your worry
now forget
now forget

...

ill put it all
in a small wooden box
with the rusty old lock
and the sparrows in flight
ill guard it with my life
through the long long night

Mie mi se pare superb:)

luni, 11 aprilie 2011

Kaddish

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Joe Abercrombie - Taisul sabiei


Nici nu stiu cum sa incep. As vrea sa spun ca de mult n-am citit un fantasy care sa imi placa atat de mult, dar dupa cateva secunde mintea imi zboara la Martin si la Tolkien si mi se pare ca mint...Asadar, am sa reformulez: n-am citit de mult un fantasy cu personaje care sa ma fascineze asa cum au reusit sa o faca cele din trilogia lui Abercrombie. Subiectul este unul clasic, dar ceea ce reusesc sa faca din acest subiect personajele este cu totul alta poveste. Trebuie sa va atentionez ca este un fantasy pentru adulti, care nu lasa loc de amagiri si povesti cu happy end. Trebuie sa pleci la drum fara sa judeci pe nimeni si sa iei lucrurile asa cum ti le livreaza autorul. Daca faci acest lucru ti se va parea o aventura de neuitat, iar Sand dan Glokta, Logen Nine Fingers, Bayaz si toti ceilalti te vor urmari mult dupa ce vei fi terminat de citit. Linia dintre bine si rau este slab delimitata, nu exista eroi complet pozitivi si eroi complet negativi, fiecare parte considera ca dreptatea este de partea sa si ca pentru a invinge orice metode si orice sacrificii sunt justificate, ceea ce face povestea credibila. Abercrombie reuseste sa te seduca, asa incat ajungi sa placi personaje pe care in alt context si eventual in alta carte le-ai considera negative. Unii ar putea considera acest fantasy drept cinic, mie imi place sa cred - ca sa parafrazez spusele unui personaj din carte - ca este doar realist. Mi-ar placea sa aiba o continuare pentru ca pe undeva, povestea pare doar pe jumatate spusa...sau poate n-as fi vrut eu sa termine:).

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Despre pescuit

Imi place sa merg la pescuit. Desi nu sunt o persoana matinala imi face placere sa ma trezesc cu noaptea in cap, inainte de a fi vizibila si cea mai mica urma de lumina, sa-mi pregatesc mamaliga si toate cele necesare. Sa ajung pe balta inainte de rasarit si sa ascult linistea. Sa prind inceputul de zi, trezirea la viata a pasarilor, sa aud pestii facand salturi ca si cum ne-ar face in ciuda. Mai imi place starea aceea de nemiscare cand privesti pluta ore intregi asteptand pestele sa traga. Senzatia pe care o ai atunci cand incerci sa-l aduci la mal este indescriptibila. Imi place mirosul de balta, caldura care pe la pranz te face sa te intrebi de ce n-ai cautat un loc la umbra, masa luata rustic si din fuga, soarele si vantul care te parlesc in cele mai neasteptate locuri. Imi place senzatia de liniste si oboseala pe care ti-o creaza o zi de pescuit. Faptul ca atunci cand ajungi acasa iti dai seama ca parca stresul ti-a ramas pe malul apei, si faptul ca atunci cand te bagi in pat obosit si multumit, daca inchizi ochii vezi inca pluta miscandu-se pe apa. :)