Amos Oz - Poveste despre dragoste si intuneric

O carte pe care o asez undeva sus in randul preferintelor mele. Nu m-am omorat dupa Amos Oz pana la cartea aceasta, desi am citit Cutia neagra, Sa cunosti o femeie si Fima. Dupa ce am citit aceasta autobiografie am inceput sa ma intreb de ce nu a castigat premiul Nobel.

" Ceea ce aveam din belsug erau cartile. (...) Mii de carti, in toate ungherele apartamentului. Mi se parea ca oamenii pot sa vina si sa plece, sa se nasca si sa moara, dar cartile erau vesnice. Cand eram mic, dorinta mea era sa ma fac o carte. Nu un scriitor. Oamenii pot fi omorati ca furnicile. Nici scriitorii nu sunt greu de omorat.Dar cartile nu: oricat te-ai trudi sa le distrugi, intotdeauna e o sansa sa supravietuiasca..."

" ...rafturi peste rafturi se inaltau din podea pana la tavanul inalt, pline cu carti in limbi carora nu le puteam identifica nici macar alfabetul, carti in picioare si alte carti culcate peste ele, carti straine dolofane, stralucitoare, care se lafaiau, si alte carti sarmane, care se chiorau la tine dintr-o mare stramtoare, zacand ca imigrantii ilegali inghesuiti in cusetele vaporului. Carti grele, respectabile, in legaturi de piele aurite, si cartulii legate in hartie subtire, superbi domni corpolenti si cersetori ponositi, in zdrente, si peste tot in jurul lor si printre ele si in spatele lor si pe o masa si mai ticsita de brosuri, prospecte, pamflete, articole tiparite separat, periodice - ziare si reviste, acea multime zgomotoasa care se aduna intotdeauna in orice piata publica sau in piata de alimente"

O istorie a primilor ani ai Israelului, impletita cu istoria familiei micului Amos scrisa cu mult umor, cu dragoste pentru cei ce nu mai sunt si cu multa sensibilitate si intelegere. O bucurie. In plus, am aflat si ca smantana mea preferata - Tnuva - este fabricata (la origine) de o cooperativa evreiasca:)

Christopher Paolini - Brisingr

Nu prea stiu cum sa incep... sa spun ca aceasta carte m-a dezamagit. Este vorba despre Brisingr, teoretic ultimul volum al trilogiei lui Paolini. Mai nou, trilogia s-a transformat, adica nu mai este trilogie....o sa mai fie un volum, al patrulea. Banuiesc ca sunt cam incoerenta, dar imi este greu sa iert un autor ca m-a tradat. Cartea aceasta nu numai ca este comerciala, dar la un moment dat devine de-a dreptul plictisitoare. Sincer, la un moment dat aveam senzatia ca ma uit (sau joc prost) Heroes. Personajele nu mai au nici un fel de profunzime, discutiile dintre Eragon si Saphira sunt de-a dreptul jenante si pentru a mai umple paginile, fratele lui Eragon - Roran - devine un personaj din ce in ce mai important. Ce mai, un erou de-a dreptul de stai sa te gandesti daca nu cumva singurul avantaj al lui Eragon este ca i-a picat in brate oul dragonului...Ce vreau sa zic este faptul ca Roran pare a se descurca mai bine decat Eragon in a fi erou...si fara ajutorul vreunei vraji sau a unui dragon. Am sa citesc si a patra carte cand va aparea in speranta ca totusi autorul va reveni la sentimente mai bune si va scrie fantasy si nu prostioare. Scuze:)

In memoriam - Eugene Ionesco sau ce inseamna a fi librar

Se face acusi un an de cand libraria Eugene Ionesco, locul in care mi-am petrecut patru ani din viata s-a inchis. Imi place sa cred ca inca i se simte lipsa si ca multi resimt un gol si o oaresce nostalgie cand trec pe bulevardul Stefan cel Mare din Iasi. Stiu ca pentru noi, cei care am crezut in aceasta idee fara continut acei patru ani nu au fost pierduti. Au fost ani in care am citit mai mult decat am visat vreodata, ani in care ne-am facut prieteni noi, ani in care am muncit aproape pe nimic cu speranta ca vom cladi ceva ce va ramane in urma noastra. Nu a fost sa fie asa.
"Ce credeti ca face un librar?" era una dintre intrebarile standard de la interviul de angajare. Am sa va spun din perspectiva mea ce face un librar. In esenta iubeste cartile. Iubeste sa le miroasa si sa le pipaie asa cum facea colegul meu C, iubeste ziua de joi cand vine transportul de marfa asa cum facea colega mea O, iubeste sa le aseze cuminti si logic in raft asa cum facea colega mea A, si mai presus de toate iubeste sa vorbeasca despre ele cu Ceilalti, cei din lumea exterioara. Sa le impartaseasca si lor din bucuria descoperirii unei carti bune, sa faca un copil sa revina dupa o alta carte care nu face parte din lista de lecturi obligatorii asa cum facea colega mea I.
Un librar este atent la muzica din ambientul sau, stie intotdeauna sa seduca si sa faca oamenii sa se intoarca. Un librar poate vorbi despre carti cu un om in varsta si cu experienta de viata, cu un pusti care nu viseaza decat la ultimul volum din Eragon sau cu tanara care intra cu o lista de recomandari in mana. Un librar stie sa absoarba si din cunostintele despre carti ale Celorlalti, este dipsus sa-i asculte si sa citeasca pana data viitoare o recomandare care i s-a facut.
Un librar organizeaza lansari cu buget aproape zero, pentru ca de, asa e cu cultura nu prea are cautare. Stie sa se joace si sa faca lansari pentru copii, dar stie sa ia si o mina serioasa cand lanseaza un Laurent Graff sau un Patapievici. Stie ca gusturile oamenilor in ceea ce priveste cartile sunt diferiet si nu isi judeca clientii...decat atunci cand derapeaza foarte tare:)Un librar este omul care ajunge sa recunoasca o carte doar dupa coperta. Un om care stie sa identifice o carte doar din cateva detalii.
Un librar este un om care isi sacrifica orele lui libere pentru a termina de pus la raft noutatile pentru a se bucura si altii de ele. Un librar este un om cu vocatie, un om in care ai incredere cand vine vorba de lectura, un om caruia ii duci lipsa.
Cuvintele acestea sunt pentru fostii mei colegi, librari adevarati, oameni pentru care viata nu poate exista fara carti. Reverenta!

O mica mare bijuterie

Pe vremea cand eram copil si emisiunile la televizor durau doar 2 ore am avut norocul de a vedea aceasta minunatie. De atunci m-am indragostit de dans si am tot cautat aceasta interpretare a Bolero-ului. In sfarsit am gasit-o!

Despre prieteni

Fiecare dintre noi si-a facut si a pierdut de-a lungul anilor mai multi sau mai putini prieteni. Ceea ce ma fascineaza de fiecare data cand pierd un prieten este modul in care se intampla: suparari fara motiv sau conversatii care se raresc - scuza cea mai utilizata fiind aceea ca fiecare este foarte ocupat, discutii in care fiecare crede ca are dreptate si nici unul nu cedeaza. Fiecare se considera (ma includ aici si pe mine) cel neinteles, cel fara de greseala, cel fara de pata. E greu sa iti dai seama ca iti pierzi prietenii pentru motive stupide mai ales cand este vorba nu despre oamenii cu care iesi la o bere ci despre cei cu care la un moment dat ai crezut ca ai o legatura profunda. Cel mai stupid mi se pare insa atunci cand te condamna pe tine pentru deciziile proaste pe care le-au luat, cel mai dureros cand iti dai seama ca unii ti-au fost doar prieteni conjuncturali si cel mai idiot cand motivul despartirii este bigotismul.
Ca sa nu mai spun de cei care catarati pe scara sociala ajung sa se creada mai buni decat tine si incep sa se rusineze cu faptul ca te cunosc. :)

4X4

Aseara am fost la teatru la Baia Turceasca. Am fost la invitatia unei prietene, asadar nu stiam exact ce urmeaza sa vizionez. Piesa, daca o pot numi astfel, se numeste 4X4 si este exceptionala. Imaginati-va o seara de octombrie, destul de rece, o baie turceasca dezafectata, vreo 30-40 de oameni veniti sa vada un experiment artistic. Dupa ce intri in cladirea aceea veche timpul parca ramane undeva afara. La intrare primesti o esarfa rosie sau albastra si esti invitat(a) la un tur prin Baia Turceasca. In fiecare sala in care esti condus te asteapta o surpriza: o mini-piesa jucata de actori tineri, dar extraordinari, o proiectie video care te pune pe ganduri, casti la care poti asculta...nu va spun ce. Un experiment artistic curajos, o critica la adresa consumismului si superficialitatii, intr-un cuvant un spectacol care nu merita ratat.

PS - Periferic 8

Cel mai mult m-a bucurat faptul ca intalnirea pomenita in postul anterior mi-a dat ocazia sa redeschid una dintre cartile dragi, respectiv Originile si sensul comunismului rus de Nicolai Berdiaev. Cred ca este una dintre cartile esentiale pentru cunoasterea sufletului rus si a mecanismelor care au determinat revolutia bolsevica cu toate consecintele sale.

"Prin insasi structura sa, ca si prin starea de spirit a adeptilor sai, partidul comunist reprezinta un fel de secta ateisa, un fel de secta religioasa atee care este detinatoarea puterii."

"Atunci cand politica da ascultare cuvintelor de ordine ale unei ortodoxii, statul cu pricina va deveni o biserica."

"Numai in Rusia, in clasele asa-zise privilegiate, are sa-si faca aparitia tipul atat de aparte al "nobilului care se caieste": si se caieste nu din cauza vreunei greseli pe care sa o fi comis, ci din pricina unui pacat social."

Periferic 8 - Art as gift, Dora Garcia - Common Ideologies

Acum o saptamana am primit un telefon de la prietenul unui prieten in care eram intrebata daca nu vreau sa particip la Periferic 8 si mai exact la un proiect al artistei Dora Garcia. In trecut am colaborat cu Asociatia culturala Vector pe diverse proiecte asa incat am fost de acord. Asa face omul cand nu stie in ce se baga. Intelesesem initial ca este vorba de prezentarea unei carti favorite de catre oameni din arii si cu preocupari diferite. Cu cateva zile inainte de eveniment ne-am intalnit cu artista pentru a afla mai multe despre acest proiect. Prima mea surpriza a fost cea legata de ceilalti participanti: Florin Lazarescu, Dan Lungu, Doris Mironescu, etc. Adica cititori profesionisti recte profesori de literatura, critici sau chiar scriitori. In acest grup specializat eram singurul outsider. Adica singurul Cititor. Am luat situatia ca atare, desi sincera sa fiu era oarecum inconfortabil. Un alt moment jenant a fost cel in care, spre surpiza mea, niciunul dintre ceilalti invitati nu prea stia cu ce se mananca cartea despre care ma hotarasem sa vorbesc (Khaled Hosseini - Vanatorii de zmeie). Alegerea acestei carti a fost oarecum conjuncturala, dat fiind faptul ca in momentul in care am fost intrebata la telefon care este cartea mea favorita am gasit intrebarea oarecum de oracol de gimnaziu, dat fiind faptul ca eu cred ca fiecare varsta are cartea ei preferata. Imi place sa cred ca maturizandu-ma evoluez si in ceea ce priveste lectura. In plus, in momentul in care mi s-a spus ca ar fi preferabil sa fac cartea cadou am renuntat la a vorbi despre Arhipelagul Gulag al lui Soljenitin dat fiind faptul ca acea carte este de nedaruit, pentru mine cel putin. M-am hotarat sa vorbesc despre cartea lui Hosseini pentru ca m-a emotionat asa cum de multa vreme nu o facuse vreo carte.
Sentimentul de outsider a persistat si in timpul evenimentului, dat fiind faptul ca eu cred ca citesc inca cu inocenta (nu naivitate cum a preferat sa comenteze Antonio Patras) si cu bucurie o carte care ma prinde fara sa pornesc la vantoare de stiluri, metafore sau curente literare. Imi place sa ma bucur de o carte buna. Cred totodata ca o carte buna lasa loc de interpretare pentru fiecare. Daca, in plus, acea carte ma face sa constientizez anumite lucruri cu atat mai bine. Cineva spunea ca si-a pierdut placerea de a citi, citind cu greutate chiar si cartile despre care trebuie sa scrie. Nu as vrea sa ajung acolo pentru ca as pierde ceva cu adevarat esential, practic magia povestii. Sper ca si in continuare singurele carti pe care le voi citi cu creionul in mana si la care voi face notite vor fi cartile de istorie:)
In concluzie: cititi si va bucurati!