Carte cu gust de cenusa

Am terminat de citit Jurnalul Constantei Buzea. Sincer, mi-a lasat un gust amar. Este un jurnal care cuprinde doar cativa ani, fiind construit, cel putin din punctul meu de vedere, din instantanee. Iti lasa o stare de rau pentru ca e ca si cum ai privi pe furis in viata si nefericirea altcuiva. E o carte trista, centrata pe bucuria (salvarea) pe care ti-o dau copiii, pe incercarea de a evada dintr-o casnicie nefericita si abuziva prin poezie. Prin contrast, familia Eliade pare familia perfecta. Este povestea unei femei sensibile prinsa intr-un cosmar. Sunt cateva momente memorabile care vorbesc despre caracterul lui Adrian Paunescu mai mult decat ar putea-o face tomuri intregi: sotia abandonata in mijlocul Parisului pentru indrazneala de a-si fi dorit o curea la moda, sotia trimisa sa vada copiii conceputi cu amanta pentru a se convinge ca marele om nu poate avea decat fete...

Un fragment pe care l-am gasit definitoriu:

" Ambitia de a fi lider de grup il munceste, dar inca nu-i iese. Oricata galagie face, tot altii ies mai talentati, mai cultivati, mai detasati, mai boemi, mai liberi. Inteligenta lui, sclipitoare, nu are clasa/rasa. Reuseste prin energie, cantitate, excesivitate. I s-a spus " brinza buna in burduf de caine" si s-a infuriat. S-a insurat prea devreme, sunt de acord, intr-un moment dificil de saracie si prigoana. Lacom si avid sa parvina. Isi simte valoarea, superioritatea, dar e superficial totusi, posesiv, violent si gelos."

Adrian-Silvan Ionescu - Preziosi in Romania

Preziosi in Romania este unul dintre cele mai frumoase albume de arta pe care le-am gasit pe piata romaneasca. Albumul poate trece usor neobservat dat fiind faptul ca dimensiunile sale nu sunt foarte mari, insa daca vreti sa stiti cum aratau Principatele in timpul lui Carol I va recomand sa-l cumparati...Asta doar in conditiile in care il mai gasiti ratacit pe undeva:)

Neagu Djuvara - Intre Orient si Occident

Orice carte a lui Neagu Djuvara, fie ca e vorba de Scurta istorie..., fie ca e vorba de Amintiri din pribegie, iti ramane lipita de suflet multa vreme dupa ce ai terminat-o. Cartile lui Djuvara fac parte dintre cartile la care te intorci intotdeauna cu placere, fac parte dintre cartile care, daca ai norocul sa le citesti la timpul potrivit te pot face sa iubesti istoria cu pasiune. Talentul de povestitor demonstrat in Amintiri se regaseste in fiecare carte pe care o scrie combinandu-se cu aplecarea atenta asupra documentului si cu o cunoastere in profunzime a genealogiei familiilor noastre boieresti si nu numai. Cand citesti o astfel de carte fiecare nota de subsol devine la randul ei un deliciu. In plus, cand vine vorba despre Intre Orient si Occident, cu fiecare rand pe care il citesti iti devin clare in minte chinurile si greutatile prin care au trecut Principatele in acele vremuri. Treci practic de discursul cartii de istorie in care ti se spune ca epoca fanariota a fost una dintre cele mai grele din istoria romanilor si afli in detaliu ce inseamna acest lucru. Citesti despre domnitori omorati pentru o simpla banuiala, citesti despre tarani loviti de soarta si traitori in bordeie de pamant, citesti despre robia tiganilor. Citesti despre boieri pusi mereu pe fuga, despre ocupatia ruseasca si despre o mana de oameni care au trecut peste toate aceste greutati, uneori chiar cu pretul vietii, pentru a aduce aici ideile Europei revolutionare. Citesti o carte care te face sa intelegi mai bine de unde vii, te face sa intelegi ca ne uitam prea usor stramosii si ca ar trebui sa ne recapatam mandria de a fi romani. Nu e vorba de un patriotism ieftin ci de recuperarea unui trecut de care se pare ca am uitat sau pe care l-am transformat in circ.
In final, Neagu Djuvara scrie:
" In istorie, nu exista miracole, ci, din cand in cand, intamplari minunate; exista cateodata, in viata popoarelor clipe privilegiate cand, intr-o singura generatie, destinul aduna mai multe schimbari decat in cateva veacuri de toropeala.
Asa s-a intamplat, la noi, cu barbatii nascuti, sa spunem, intre 1800 si 1830, si pe care-i putem numi "generatia de la 1848". Erau doar o mana de oameni , insa luptau manati de o credinta netarmurita in destinele tarii lor. Au zvarlit, ca pe niste vechituri, obiceiurile, institutiile, pana si vocabularul, impuse de o putere straina. Au sorbit cu nesat din izvoarele culturii apusene; au adoptat institutii noi, au innoit limba, au creat pe de-a-ntregul o literatura de valoare universala, au inceput in liniste, un proces democartic, intr-un ritm necunoscut de vreo alta tara din Europa; au fixat, pentru generatii, cu indrazneala si realism, marile obiective politice ale neamului si au determinat Europa sa tina seama de ele. Ei au facut toate acestea. Au facut chiar mai mult: au faurit Romania."
Concluziile mele personale?
1. Am trait si noi o asemenea clipa, dar nu am avut barbatii necesari pentru a o valorifica:)
2. Cine nu l-a citit pe Djuvara ar trebui sa o faca.
3. Subscriu opiniei domniei sale cum ca corespondenta dintre fratii Golesti si mama lor Zinca este foarte instructiva si emotionanta. Poate ar trebui republicata si tradusa in romaneste.

Teatru

Daca aveti timp, chef si dispozitie puteti asculta piese de teatru clasice pe http://www.eteatru.ro/. Luna aceasta Eminescu si Cehov.

Cartea de marti

Marti, 12.01.2010 Ziarul de Iasi ne ofera la un pret special cartea lui Jeffrey Eugenides: Sinuciderea fecioarelor. Nu vreau sa vorbesc despre carte care trebuie citita oricum si pe care ar trebui sa o cumparati daca nu ati facut-o pana acum. Vreau sa va atrag atentia asupra cartii ca obiect si ca imagine. Coperta reproduce un tablou al Madalinei Iordache, o tanara foarte talentata careia la un moment dat i-am organizat impreuna cu amicii mei din Twin Arts (sau mai bine spus ei au organizat cu ajutorul meu:)) o expozitie in libraria Ionesco. Toata expozitia a plecat de la aceasta imagine. Nu cred ca am intalnit vreo carte cu o grafica mai potrivita cu subiectul cartii. Vazand aceasta coperta am fost curioasa sa stiu mai multe despre creatoarea ei. Am descoperit o lume plina de fantezie, de lumini si umbre, de tragedie si singuratate. Ma refer aici la celelalte lucrari ale artistei pe care le puteti vizualiza aici: http://madyiordache.com/. Sper sa va placa la fel de mult pe cat mi-au placut mie.

EU

Cineva imi spunea ca poate ar fi cazul sa mai si scriu pe blog si sa nu mai pun atat de multa muzica. Ii dau dreptate. Dar acest lucru nu ma face, cel putin in acest moment, sa imi doresc sa scriu mai mult. Fiecare inceput de an ma deprima. Cu fiecare an parca din ce in ce mai tare. Imi tot repet ca ar trebui sa nu mai cad in butoiul cu melancolie si sa fiu fericita ca sunt sanatoasa, ca nu am datorii si ca nu sunt (inca:)) somera. Dar cand trag linia am senzatia ca nu e suficient. Ca ceva scartie. Zilele astea nici nu am prea citit. M-am luat cu Djuvara si pe acolo am ramas. Am ascultat insa, muzica din care am vrut sa impartasesc si celor care accidental sau nu imi viziteaza blogul. Imi doresc zile mai calde, zile in care sa nu mai aflu ca a murit X sau Y, zile in care sa nu conteze targete si alte cele, zile in care sa imi pot permite sa nu fac nimic, sa intalnesc mai putini oameni batuti in cap. Zile in care sa nu fiu pe pilot automat, sa imi aduc aminte in ce zi din saptamana sunt si sa nu ma trezesc ca este iarasi week-end, zile in care sa imi descopar vocatia (asta daca oi fi avand vreuna), zile in care sa cunosc oameni interesanti, pasionati de ceea ce fac si nu doar robotei sau cartoane.
Totodata, mi-i dor de acasa, de glumele tatei si de seriozitatea mamei. Mi-i dor sa ma intorc de pe coclauri si sa o gasesc cu tigara si cu cartea,asteptandu-ma. Mi-i dor sa-i aud razand in bucatarie dimineata cand ma trezesc, mi-i dor sa fiu calcata pe nervi de pretentia tatei de a lua masa de sarbatori in familie. Mi-i dor sa citesc o carte de seara pana dimineata, pentru ca dimineata era momentul in care mi-o "fura" mama. Mi-i dor sa ii cer sa-mi dea ceva de citit si sa ma trimita la Confesiunile lui Rousseau. Mi-i dor de serile de iarna in care stateam in pat si ascultam Cavaleria Rusticana a lui Pietro Mascagni, preferata mamei sau Sanziana si Pepelea la un pick-up de pe vremea lui Pazvante Chiorul. Mi-i dor de imaginea tatei mandru de realizarile lui culinare, dispus sa-ti umple farfuria dincolo de orice bun simt.
In fiecare an se adauga alte si alte amintiri despre oameni care nu mai sunt si care ne-au facut viata mai frumoasa. In fiecare an, dat fiind faptul ca raman doar cu amintirea lor, luna ianuarie mi se pare cea mai trista din an.

Viata si destin

Uraaaaaaaaa! Poliromul urmeaza sa reediteze aceasta carte. Ii iert, asadar ca au avut lipsa de imaginatie si de inspiratie de a pune pe ambele carti ale lui Zafon acelasi citat din Stephen King...:)

Piesa mea favorita de la Byron

A murit Lhasa...

Carlos Ruiz Zafon

"Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris si sufletul celui care l-a citit, l-au trait si l-au visat. Ori de cate ori o carte isi schimba proprietarul, ori de cate ori privirea aluneca pe paginile ei, spiritul sau creste si se intareste."
Citatul reprodus mai sus face parte din Umbra vantului, un roman pe care l-am citit acum cativa ani. Am legat intotdeauna aceasta carte de Dom' Profesor care de fiecare data cand pasea pragul librariei nu uita sa o aminteasca. De fiecare data se intreba daca la urmatoarea carte Zafon nu va dezamagi. Asadar, am asteptat urmatorul volum ca pe o datorie. Rar mi se intampla sa citesc o carte cu gandul la altcineva, dar Jocul ingerului face parte dintre acestea. In ajunul Craciunului, dupa ce cautasem cartea cateva saptamani pri librariile din Iasi am gasit-o intr-un final la Carturesti. Am facut un drum special pana acolo pentru ca asteptasem prea mult. Am cititi-o in zilele de Craciun cu gandul la Dom' Profesor. Am incercat sa o citesc si pentru el, imaginandu-mi ca prin ochii mei o citeste si el. A fost un bun prilej pentru a mi-l aminti: aproape intotdeauna vesel, cu hainele putin rufoase si soioase, dar cu o sacosa in mana in care tinea mereu comori, cum ar fi o editie Dante de pe la 1900 pe care mi-a adus-o intr-o zi sa o rasfoiesc. Mi-l voi aminti cu tandrete pentru ca era un om care iubea cartile cu adevarat. Nu am uitat si sper sa nici nu o fac momentul in care, dupa o operatie destul de dureroasa care nu ii permitea sa stea in picioare, s-a asezat in genunchi pe podea pentru a putea studia un volum de arta proaspat sosit. Ne-am potrivit mereu la lectura. A fost singurul care dupa ani de zile continua sa mi se adreseze cu "doamna" desi aveam mai putin de jumatate din varsta lui. Multi l-au condamnat pentru pacatele tineretii, pacate pe care nu le cunosc si care nu m-au interesat niciodata, pentru ca nu s-a incadrat in curent, pentru ca nu a fost de acord sa laude ceea ce nu era de laudat. Nu l-am cunoscut cand era tanar, ci doar cand era batran. Ma astept si acum sa-l zaresc la anticariatele de pe Lapusneanu si de cate ori strabat strazile Iasiului am o tresarire cand vad un domn in varsta imbracat la costum si cu o sacosa in mana. Din pacate, Dom Profesor nu a mai apucat sa citeasca Jocul Ingerului.