joi, 25 februarie 2010

Unul dintre pictorii mei preferati...


...este Eugen Bratfanof. L-am descoperit printr-un album aparut la Pro Editura si Tipografie. Din pacate, tabloul meu preferat - Fotoliu cu amintiri - nu are o imagine digitala. Cel pe care l-am ales se numeste Meditatie.

sâmbătă, 13 februarie 2010

Ce-am mai citit

Zilele astea mi-am trecut timpul citind "Locatarul himeric" aparuta la Nemira si "Confesiunile unui om de publicitate" aparuta la Humanitas. Mai am pe lista o Herta Muller - "Inca de pe atunci vulpea era vanatorul", desi in paranteza fie spus nu ma dau in vant dupa Nobeluri si "The Graveyard Book" a lui Neil Gaiman ca tot urmeaza sa fie tradusa la Nemira:). Despre prima carte din lista, ce sa spun? E scrisa de un tip pe nume Roland Topor (?!) si Polanski a facut un film dupa ea...Parerea mea? Filmul nu l-am vazut, dar cartea m-a cam plictisit...oricum nu putea sa-mi fie simpatic un personaj care are probleme cu vecinii pentru ca face si el un chef acolo de casa noua...si apoi se streseaza all the time despre ce spun sau fac acestia contra lui...Finalul cartii vrea sa fie profund si surprinzator, dar va las placerea de a descoperi daca este chiar asa.
Confesiunile mi s-au parut interesante, desi nu le-as numi neaparat confesiuni, cel putin nu in stil clasic. E mai mult un manual de publicitate, cu liste de to do or not to do in acest domeniu. Mie mi-au placut mai mult pasajele in care Ogilvy vorbeste despre lumea in care traieste/traia si partile in care emite judecati de valoare. Unii le-ar putea gasi prafuite, dar mie mi-au placut.Se pare ca si altora, avand in vedere ca in prefata Alan Parker zice ca era la moda sa citezi din cartea lui Ogilvy.

Cateva fraze care mi-au placut:
"Daca-l platesti pe om in banane, o sa te alegi cu o maimuta."
"Intr-o biserica goala nu poti mantui pe nimeni."
"Cred in proverbul scotian Munca grea nu a omorat niciodata pe nimeni - oamenii mor de plictiseala, de inima rea sau de boala. Ei nu mor de munca grea." Se pare ca aici s-a inselat...poti muri de prea multa munca, din pacate.

marți, 9 februarie 2010

Si din nou...Byron:)

Albert Cohen - Belle du seigneur


Nu mi-a fost dat sa citesc poveste de dragoste mai frumoasa, dureroasa, profunda si trista decat Frumoasa Domnului. Povestea iubirii lui Solal pentru Ariane este de fapt cautarea si implinirea iubirii absolute. Este in acelasi timp incercarea disperata a doi oameni de a pastra vie aceasta iubire dincolo de carnal, dincolo de pericolele cotidianului si uzurii pe care acesta le provoaca sentimentelor noastre. Seducatorul Don Juan Solal se indragosteste de Ariane care merge in aceasta iubire pana la anularea sinelui in incercarea disperata de a salva acel fior al inceputului, de a pastra misterul femeii care se stie iubita. Practic, in aceasta incercare sta si insasi tragedia cartii pentru ca nu ne putem lupta cu obisnuita si cu micile detalii ale intimitatii vietii de cuplu. Gasiti in aceasta carte pagini de o frumusete extraordinara adresate eternului feminin. Cohen le scrie cu gandul la Femeie, vazuta fie ca iubita fie ca mama. Spun acest lucru pentru ca o parte din aceste randuri scrise poate putin altfel, se regasesc in Cartea mamei, o alta lucrare a aceluiasi autor. Cartea este aparuta in romaneste la editura Est dar, din pacate, nu am gasit coperta acestei editii.
Fragment:
"Intr-o noapte, cand ii spuse ca e timpul sa plece, ea se agata de el, ii spuse ca nu-i tarziu, il implora sa ramana, il informa in franceza si apoi in rusa ca este femeia lui. Nu ma parasi, nu ma parasi, implora vocea aurie. Murea de dorinta de a ramane, dar trebuia sa-i mentina acea sete de el, pentru ca ea sa nu asocieze niciodata oboseala sau satietatea cu prezenta lui. Ii era rusine ca se folosise deja de acel jalnic truc, dar trebuia sa o faca, trebuia ca el sa fie cel regretat, cel care pleaca. Isi sacrifica deci fericirea, pentru interesele superioare ale iubirii lor, se ridica si aprinse lumina."

miercuri, 3 februarie 2010

Dance with the devil