Irene Nemirovsky - Suita franceza

Nu stiu in ce categorie sa inscriu aceasta carte. Sa fie un roman? Sa fie un reportaj dat fiind faptul ca este scris la cald? Este cert ca te impresioneaza. Concura la crearea acestui sentiment mai multi factori: faptul ca autoarea moare la Auschwitz, ca scrie aceasta carte in perioada razboiului, cartea fiind o imagine reale a ceea ce se intampla cu Franta si francezii in perioada ocupatiei, ca nu razbate nici un fel de ura fata de germani din randurile scrise cu atat mai mult cu cat autoarea era suficient de lucida ca sa stie ca nu va apuca sfarsitul razboiului. O carte deosebita care poate fi pusa alaturi de Jurnalul Annei Frank fiind o marturie a ceea ce poate insemna razboiul si a modului in care afecteaza existenta fiecaruia dintre noi. Ar trebui sa citeasca aceasta carte si cei care considera ca Holocaustul a fost mult exagerat, ca de fapt ceea ce s-a intamplat nu a avut amploarea despre care se vorbeste. Faptul ca la Auschwitz a murit chiar si un singur om avand sau nu calibrul Irenei Nemirovsky ar trebui sa le impuna tacerea.

Barnaby Rogerson - Mostenitorii Profetului Mahomed. Cauzele schismei dintre siiti si sunniti

Ce stiti despre originile islamului?...Bine, exceptand fuga de la Mecca la Medina, despre nevestele lui Mahomed si inca poate cate ceva. Eu recunosc ca nu stiam mare lucru inainte de a citi aceasta carte. Este o carte savuroasa, scrisa cu pasiune care pe alocuri seamana cu 1001 de nopti. O carte care merita citita daca sunteti cat de cat interesati de ceea se se intampla in jurul vostru, daca vreti sa stiti si sa intelegeti mai multe despre islam. O carte despre o epoca eroica, cu oameni exceptionali care inspira respect chiar daca nu esti un admirator al islamului. Un Mahomed mai uman decat am putea intelege din cuvintele si faptele contemporanilor nostri, inconjurat de barbati puternici care vor fi creat califatul arab prin eforturi extraordinare si principii ferme. O carte despre cum se poate crea si extinde o religie daca are discipolii care trebuie.

Elif Shafak - Bastarda Istanbulului

M-am indragostit de Orhan Pamuk si de al sau roman Ma numesc Rosu inainte de a sti ca este candidat la Nobel si ca il va castiga. Asa incat, atunci cand am vazut pe coperta Bastardei ca autoarea este considerata ca fiind apropiata de calibrul lui Pamuk am fost curioasa sa vad daca este chiar asa. In anumite parti da, este o carte extraordinara, cu femei deosebite, incapatanate, puternice si enervante, cu obiceiuri si traditii turcesti si armenesti savuroase. Pe de alta parte, scriitura este uneori incarcata, la inceput paginile curg mai greu. Daca reustiti sa depasiti aceasta prima parte veti descoperi o mica bijuterie care din punctul meu de vedere nu se compara totusi cu cartile lui Pamuk.

Holly Peterson - Dadacul

Au fost cateva carti in seria Chic de la Polirom care mi-au placut - Diavolul se imbraca de la Prada, Jurnalul lui Bridget Jones, Ma dau in vant dupa cumparaturi. Umorul se completa cu o buna cunoastere a modului de viata promovat de aceste carti, intriga nu era jenanta. Nu acelasi lucru se poate spune despre ultimele aparitii care sunt oarecum patetice. Se aplica reteta clasica si toata lumea ar trebui sa inghita incantata prostioara care iese. Cred ca si pentru a scrie o astfel de carte se cere oaresce talent...care aici lipseste. Nu este suficient sa pomenesti o cravata Hermes sau niste pantofi Manolo si gata ai scris o carte chic. Este si cazul Dadacului care nu exceleaza prin absolut nimic: nici umor de calitate, nici o intriga cat de cat credibila...intr-un cuvant boring. Ce sa mai spun despre Un tip la inaltime....

John Sandford - Garzile mortii

Cred ca este a treia carte a lui Sandford pe care o citesc si cred ca aceasta este cea mai slaba dintre ele. Intriga este complicata, consultantul de la Casa Alba destul de neconvingator...am terminat-o, dar nu m-a incantat si nici nu m-a tinut in priza. Un caz de coruptie la nivel inalt, crime si sinucideri cu implicatii politice, microfoane in case particulare...cam multe si cam greu de inghitit.

Fara carti

M-am gandit ca ar fi bine sa renunt putin la carti. Nu la a le citi ci doar a le posta pe blog. . . o scurta pauza care se datoreaza unei intrebari la care nu am gasit inca raspuns: oare de ce stirile externe reprezinta doar un procent infim din jurnalele noastre? Ati sesizat ca nimic din ce trece de batatura noastra nu prezinta interes pentru stiristii nostri? Oare asa de retardati ne-or crede? Oare au impresia ca ne intereseaza doar crimele de la ora 5 sau vecinii de la bloc? Ne limiteaza universul nostru sau este limitat al lor? Caut de multa vreme un raspuns la aceasta intrebare:) Pana voi gasi un raspuns ma consolez cu BBC, Euronews, CNN sau paginile de politica externa din revista 22. Domnilor, lumea este mai mare decat va place sa credeti!