Am lasat Binevoitoarele pentru o perioada si am citit Confesiunile unui cafegiu, aceasta "revelatie a anului 2008" dupa cum o numea cineva. Recunosc ca si pentru mine a fost o revelatie. O revelatie despre cum puteai sa " te descurci" in zilele acelea in care nu gaseai in rafturile magazinelor decat conserve. Practic, in mare parte aceasta carte este, din punctul meu de vedere un "manual al baiatului descurcaret". Gheorghe Florescu ne povesteste cum a reusit sa prospere in vremurile comunismului salbatec, in principal tinandu-si gura si servind pe aproape oricine conta... Ceea ce mi-a creat un sentiment de uimire, repulsie sau soc(?!) a fost increngatura de relatii si pile pe care acesta a trebuit sa le unga pentru a supravetui in sistem. Mi-am dat seama ca pe parcursul cartii nu cred ca am gasit mai mult de zece oameni care sa nu se lase spaguiti fie cu o cafea Avedis, fie cu banane si alte fineturi. In plus, am simtit cat de profund corupta era acea societate...sa ma corectez aceasta societate. De la securisti notorii la artisti si scriitori celebri, la medici si avocati toti intrau in acelasi angrenaj. Imi pare rau sa o spun, dar nu era vorba de necesitate - adica de supravietuire - ci era vorba de produse de lux. Ma sperie faptul ca oamenii acestia au transmis aceste principii "copiilor" lor, multi dintre ei regasindu-se astazi in prim planul vietii de la noi. Ma intreb daca mai avem vreo speranta...
