vineri, 24 octombrie 2008

In memoriam - Eugene Ionesco sau ce inseamna a fi librar

Se face acusi un an de cand libraria Eugene Ionesco, locul in care mi-am petrecut patru ani din viata s-a inchis. Imi place sa cred ca inca i se simte lipsa si ca multi resimt un gol si o oaresce nostalgie cand trec pe bulevardul Stefan cel Mare din Iasi. Stiu ca pentru noi, cei care am crezut in aceasta idee fara continut acei patru ani nu au fost pierduti. Au fost ani in care am citit mai mult decat am visat vreodata, ani in care ne-am facut prieteni noi, ani in care am muncit aproape pe nimic cu speranta ca vom cladi ceva ce va ramane in urma noastra. Nu a fost sa fie asa.
"Ce credeti ca face un librar?" era una dintre intrebarile standard de la interviul de angajare. Am sa va spun din perspectiva mea ce face un librar. In esenta iubeste cartile. Iubeste sa le miroasa si sa le pipaie asa cum facea colegul meu C, iubeste ziua de joi cand vine transportul de marfa asa cum facea colega mea O, iubeste sa le aseze cuminti si logic in raft asa cum facea colega mea A, si mai presus de toate iubeste sa vorbeasca despre ele cu Ceilalti, cei din lumea exterioara. Sa le impartaseasca si lor din bucuria descoperirii unei carti bune, sa faca un copil sa revina dupa o alta carte care nu face parte din lista de lecturi obligatorii asa cum facea colega mea I.
Un librar este atent la muzica din ambientul sau, stie intotdeauna sa seduca si sa faca oamenii sa se intoarca. Un librar poate vorbi despre carti cu un om in varsta si cu experienta de viata, cu un pusti care nu viseaza decat la ultimul volum din Eragon sau cu tanara care intra cu o lista de recomandari in mana. Un librar stie sa absoarba si din cunostintele despre carti ale Celorlalti, este dipsus sa-i asculte si sa citeasca pana data viitoare o recomandare care i s-a facut.
Un librar organizeaza lansari cu buget aproape zero, pentru ca de, asa e cu cultura nu prea are cautare. Stie sa se joace si sa faca lansari pentru copii, dar stie sa ia si o mina serioasa cand lanseaza un Laurent Graff sau un Patapievici. Stie ca gusturile oamenilor in ceea ce priveste cartile sunt diferiet si nu isi judeca clientii...decat atunci cand derapeaza foarte tare:)Un librar este omul care ajunge sa recunoasca o carte doar dupa coperta. Un om care stie sa identifice o carte doar din cateva detalii.
Un librar este un om care isi sacrifica orele lui libere pentru a termina de pus la raft noutatile pentru a se bucura si altii de ele. Un librar este un om cu vocatie, un om in care ai incredere cand vine vorba de lectura, un om caruia ii duci lipsa.
Cuvintele acestea sunt pentru fostii mei colegi, librari adevarati, oameni pentru care viata nu poate exista fara carti. Reverenta!

7 comentarii:

Anonim spunea...

Am lucrat si eu acolo destul de multa vreme si ma bucur ca pot afirma lucrul asta. A fost un adevarat soc sa aflu ca s-a inchis si nu v-as fi dorit niciodata ca voi, cei care ati ramas in librarie dupa plecarea mea, sa treceti prin asta. Mi-a lipsit si inca imi mai lipseste, mi-e dor de carti si de vitrinele cu noutati, de bradutul de Craciun, de Lhasa, de Noaptea Librarilor, de lansari, de copilasii care admirau casuta lui Harry Potter, de ceea ce se citea pe fetele oamenilor cand intrau. Iar poate nu intamplator, locul acela inca mai este de inchiriat pe Stefan cel Mare. Mai bine asa decat o banca sau un supermarket. De fiecare data cand am ocazia, ii povestesc cu drag despre libraria Eugene Ionesco si despre ce inseamna a fi librar (asa cum am putut percepe eu)oricui imi spune "mi-ar fi placut foarte mult sa lucrez acolo".

Anonim spunea...

Mda... Desi au trecut cateva luni de cand libraria noastra s-a inchis, trebuie sa recunosc ca inca sunt in convalescenta. Sevrajul a trecut, dar nostalgia a ramas. Mi-e dor de "noi" care citeam, polemizam, ne certam, ne impacam, plangeam, radeam... De Lhasa, Damien Rice, Adamo, Cesaria Evora, Andre Rieu...
Mi-e dor de clienti, facturi, Wiz, POS, retururi, promotii, portocale,
cutii,afise, vitrine, rapoarte, centralizatoare, comenzi...
Mi-e dor de lumina "intima", de Pronto,de usa care nu se mai inchidea,de soarele care batea in monitor, de portile magnetice care se defectau, de etichete,de zgomotul "pistoalelor", de zapp-ul care nu se auzea, de faxul care nu se vedea...
Mi-e dor sa simt ca fac oameni fericiti, ca le aduc un pic de bucurie in cenusiul care ne inconjoara... Mi-e dor de zilele in care ne pregateam de lansare, si, ca sa avem puteri ne rasfatam cu pizza, cola, cafea, tigari...
Da, mi-e dor de toate si de toti.
Si, singurul lucru care ma mai alina este faptul ca ma intilnesc cu oameni care imi spun ca si lor le este dor de ceea ce ne-am chinuit noi sa construim.Semn ca ne-am facut bine treaba si ca o vreme i-am facut fericiti si asemenea unor actori i-am facut sa revina la noi.
Nu vreau sa fiu patetica, dar,mi-e dor sa sune telefonul si sa raspundem "LIBRARIA HUMANITAS,BUNA ZIUA..."

Anonim spunea...

:)

Marius Badescu spunea...

of, din cate citesc aici si din ce mi-a povestit Diana, mi-e dor si mie de locul asta pe care nu am apucat sa-l vad.

Anonim spunea...

Your blog keeps getting better and better! Your older articles are not as good as newer ones you have a lot more creativity and originality now keep it up!

Diana Cuzic spunea...

Thank you. I'll do my best:)

Anonim spunea...

de ce nu:)