Cred ca am spus ca aceasta este cartea mea preferata. Probabil si din cauza unor fragmente ca cel de mai jos:
" Din adancul intunecos s-a ivit tatal sau, cu chipul slabit si ochii lui minunati, care l-au uluit prin expresia lor cu neputinta de redat. Mainile batrane, slabe, batatorite au imbratisat grumazul fiului, iar in aceasta miscare spasmodica a bratelor vlaguite, de batran, care il cuprinsesera de dupa gat pe tanarul ofiter era exprimata o sfioasa jeluire si atata durere, atata implorare de ocrotire, incat Ersov a putut raspunde doar intr-un singur fel la toate acestea - izbucanind in lacrimi."
Despre aceasta carte poti scrie analize savante, dar din punctul meu de vedere esential este faptul ca Grossman ne cere ca atunci cand teoretizam despre comunism si nazism sa nu uitam de nenonorocirile oamenilor si de durerea pe care acestea le-au provocat. Cititi cartea aceasta fara graba, asezat pentru a-i surprinde profunzimea si frumusetea.
PS: Multumesc editurii Polirom ca s-a gandit sa o reediteze:)
