Il banuiam pe Umberto Eco de simpatii ascunse pentru romanul popular al vremurilor trecute de cand citisem Supraomul de masa. Dat fiind faptul ca acele carti mi-au populat copilaria cu Rocambole, Pardaillan si mai stiu eu ce eroi, nu puteam decat sa ma bucur ca snobismul intelectual l-a ocolit pe eruditul Eco. In Cimitirul din Praga, Eco aseaza sub forma unui astfel de roman intamplari reale ale epocii pe care o evoca. Nici nu cred ca ar fi putut scrie altfel despre acele vremuri pline de tot felul de intrigi, situatii incredibile si afaceri dubioase. Francmasoni, iezuiti, rusi, satanisti si evrei care vor sa conduca lumea se regasesc in paginile acestei carti, fiecare construindu-si propria versiune a adevarului in functie de nevoi. Leo Taxil (printre altele, autor si al Bibliei Hazlii),Diane Vaughan, Maurice Joly (sursa de inspiratie dovedita pentru Protocoalele Inteleptilor Sionului) sunt, oricat ar parea de bizar, personaje care au trait cu adevarat si care au influentat intr-un fel sau altul vremurile in care au trait. Ii mai gasim aici pe Garibaldi si Dreyfus. In plus, ca in orice roman de gen, Parisul insusi este un personaj in sine. Cartea are insa o miza mult mai serioasa: ne arata ca istoria este scrisa de invingatori; ca politica a fost intotdeauna lipsita de principii, ca manipularea maselor nu este exclusiv contemporana. Ne mai arata ca in orice epoca s-au gasit oameni dispusi sa-si serveasca doar propriile interese, fara nici o urma de mustrare de constiinta. Ca lumea isi identifica si azi, ca si atunci dusmanul sub forma evreului, a masonilor sau a oricarui grup devenit brusc intolerabil. Sub forma unui roman cu tenta rocambolesca, Eco ne pune, ca de fiecare data pe ganduri.
marți, 11 ianuarie 2011
Umberto Eco - Cimitirul din Praga
Il banuiam pe Umberto Eco de simpatii ascunse pentru romanul popular al vremurilor trecute de cand citisem Supraomul de masa. Dat fiind faptul ca acele carti mi-au populat copilaria cu Rocambole, Pardaillan si mai stiu eu ce eroi, nu puteam decat sa ma bucur ca snobismul intelectual l-a ocolit pe eruditul Eco. In Cimitirul din Praga, Eco aseaza sub forma unui astfel de roman intamplari reale ale epocii pe care o evoca. Nici nu cred ca ar fi putut scrie altfel despre acele vremuri pline de tot felul de intrigi, situatii incredibile si afaceri dubioase. Francmasoni, iezuiti, rusi, satanisti si evrei care vor sa conduca lumea se regasesc in paginile acestei carti, fiecare construindu-si propria versiune a adevarului in functie de nevoi. Leo Taxil (printre altele, autor si al Bibliei Hazlii),Diane Vaughan, Maurice Joly (sursa de inspiratie dovedita pentru Protocoalele Inteleptilor Sionului) sunt, oricat ar parea de bizar, personaje care au trait cu adevarat si care au influentat intr-un fel sau altul vremurile in care au trait. Ii mai gasim aici pe Garibaldi si Dreyfus. In plus, ca in orice roman de gen, Parisul insusi este un personaj in sine. Cartea are insa o miza mult mai serioasa: ne arata ca istoria este scrisa de invingatori; ca politica a fost intotdeauna lipsita de principii, ca manipularea maselor nu este exclusiv contemporana. Ne mai arata ca in orice epoca s-au gasit oameni dispusi sa-si serveasca doar propriile interese, fara nici o urma de mustrare de constiinta. Ca lumea isi identifica si azi, ca si atunci dusmanul sub forma evreului, a masonilor sau a oricarui grup devenit brusc intolerabil. Sub forma unui roman cu tenta rocambolesca, Eco ne pune, ca de fiecare data pe ganduri.
