De cand ma stiu, mi-au placut bijuteriile de argint. Nu cele comune, ci cele lucrate in filigran, care transpun o idee, un simbol sau spun o poveste. Ei bine, cartea aceasta este o astfel de bijuterie. La fiecare pagina gasesti o alta poveste migalos lucrata care te duce inspre o alta poveste si tot asa... Inca o carte care m-a convins ca scriitorii turci au talent de povestitor, ca poti fi sedus de o carte bine scrisa, carte care sa te determine sa renunti la orice alte ocupatii pentru a o gusta pe toata. Mi-au placut numele pitoresti ale personajelor (Ihsan Arabul, Ihsan Efendi cel Lung - nu poti sa nu remarci ca este acelasi nume cu cel al autorului, Alibaz, Ebrehe, Haleste Ratani) , dar si modul in care autorul reuseste sa lege destinele acestora intr-o poveste care sa cuprinda la randul ei toate celelalte povesti.
Poate fragmentul urmator va va starni curiozitatea:
"Dupa cum se povesteste, cu taman o suta cincizeci de ani inainte ca ghimia pe care se afla Ihsan Efendi cel Lung, ce fusese asezat intr-un poloboc de catre fiul sau, Bunyamin, sa ridice panzele, indreptandu-se spre Gibraltar, la Konstantiniye prinsesera sa-si dea sufletul in chip misterios felurite pasale, slujbasi si ministri de la serai. Doftorii evrei ai palatului recunoscusera indata in aceste intamplari semnele otravirii. Teama ca nu cumva sa fie ucisi intr-un chip atat de dureros, fara varsare de sange, i-a molipsit atat de temeinic pe vajnicii barbati de la serai incat din aceasta pricina, in oras s-a raspandit obiceiul ca, de indata ce era gatita in bucatarie, mancarea sa fie pusa si adusa la masa in vase pecetluite".
Ce consecinte va avea acest fapt asupra povestii va las sa descoperiti singuri.
Ce consecinte va avea acest fapt asupra povestii va las sa descoperiti singuri.
