Cu cartile Isabelei Allende am o relatie ciudata: le cumpar invariabil pe toate si apoi ma invart in jurul lor saptamani intregi pana la a le citi. De ce? Habar n-am:). Stiu doar ca mi-a luat foarte mult timp pentru a ma convinge sa-i deschid o carte. Si asta stiu de ce: pentru ca aveam prieteni care imi faceau capul calendar cu "Citeste Casa spiritelor!; Citeste Fiica norocului!" si tot asa. Ei bine, la mine chestia asta cu citeste aia sau ailalta nu prea functioneaza. Asa se face ca mi-au luat vreo doi ani cand eram copil pentru a citi "Singur pe lume" cu care ma zapacea sora mea. Noroc ca am crescut si nu mai sunt chiar asa incapatanata... Ideea este ca am descoperit-o pe Isabel Allende acum ceva ani si astazi pot spune cu mana pe inima ca este scriitorul meu sud american favorit. Stiu ca multi se vor intreba de ce nu Llosa sau Marquez... Poate din cauza prospetimii, din cauza povestii care te invaluie pe tacute, poate pentru ca Allende reuseste mai bine ca oricine sa surprinda viata si bucuriile ei in chiar mijlocul tragediilor.
"Despre dragoste si umbra" nu se inalta poate la nivelul "Evei Luna" sau a celorlalte romane mentionate mai sus, dar merita citita. Pentru mine, povestea de dragoste dintre Irene si Francisco cade in secundar, paginile despre ororile unui sistem totalitar fiind mult mai reusite. Mi-au placut fragmentele in care sunt descrise convingerile politice ale profesorului Leal, dezamagirile provocate de Marx si Lenin si modul in care isi va salva idealurile de dreptate si adevar devenind anarhist (una peste alta, cred ca aici ar trebui sa ajunga orice comunist care se respecta:)). Mi-a mai placut cum descrie Allende mecanismul prin care cei care sunt privilegiati ai unui sistem pot ignora realitatile crunte dinafara universului lor, iluzionandu-se ca totul este bine si ca toate lucrurile rele se intampla dincolo de hotare si eventual celorlalti.
In concluzie, ma asteapta "Planul infinit"...
