Orice carte a lui Neagu Djuvara, fie ca e vorba de Scurta istorie..., fie ca e vorba de Amintiri din pribegie, iti ramane lipita de suflet multa vreme dupa ce ai terminat-o. Cartile lui Djuvara fac parte dintre cartile la care te intorci intotdeauna cu placere, fac parte dintre cartile care, daca ai norocul sa le citesti la timpul potrivit te pot face sa iubesti istoria cu pasiune. Talentul de povestitor demonstrat in Amintiri se regaseste in fiecare carte pe care o scrie combinandu-se cu aplecarea atenta asupra documentului si cu o cunoastere in profunzime a genealogiei familiilor noastre boieresti si nu numai. Cand citesti o astfel de carte fiecare nota de subsol devine la randul ei un deliciu. In plus, cand vine vorba despre Intre Orient si Occident, cu fiecare rand pe care il citesti iti devin clare in minte chinurile si greutatile prin care au trecut Principatele in acele vremuri. Treci practic de discursul cartii de istorie in care ti se spune ca epoca fanariota a fost una dintre cele mai grele din istoria romanilor si afli in detaliu ce inseamna acest lucru. Citesti despre domnitori omorati pentru o simpla banuiala, citesti despre tarani loviti de soarta si traitori in bordeie de pamant, citesti despre robia tiganilor. Citesti despre boieri pusi mereu pe fuga, despre ocupatia ruseasca si despre o mana de oameni care au trecut peste toate aceste greutati, uneori chiar cu pretul vietii, pentru a aduce aici ideile Europei revolutionare. Citesti o carte care te face sa intelegi mai bine de unde vii, te face sa intelegi ca ne uitam prea usor stramosii si ca ar trebui sa ne recapatam mandria de a fi romani. Nu e vorba de un patriotism ieftin ci de recuperarea unui trecut de care se pare ca am uitat sau pe care l-am transformat in circ.
In final, Neagu Djuvara scrie:
" In istorie, nu exista miracole, ci, din cand in cand, intamplari minunate; exista cateodata, in viata popoarelor clipe privilegiate cand, intr-o singura generatie, destinul aduna mai multe schimbari decat in cateva veacuri de toropeala.
Asa s-a intamplat, la noi, cu barbatii nascuti, sa spunem, intre 1800 si 1830, si pe care-i putem numi "generatia de la 1848". Erau doar o mana de oameni , insa luptau manati de o credinta netarmurita in destinele tarii lor. Au zvarlit, ca pe niste vechituri, obiceiurile, institutiile, pana si vocabularul, impuse de o putere straina. Au sorbit cu nesat din izvoarele culturii apusene; au adoptat institutii noi, au innoit limba, au creat pe de-a-ntregul o literatura de valoare universala, au inceput in liniste, un proces democartic, intr-un ritm necunoscut de vreo alta tara din Europa; au fixat, pentru generatii, cu indrazneala si realism, marile obiective politice ale neamului si au determinat Europa sa tina seama de ele. Ei au facut toate acestea. Au facut chiar mai mult: au faurit Romania."
Concluziile mele personale?
1. Am trait si noi o asemenea clipa, dar nu am avut barbatii necesari pentru a o valorifica:)
2. Cine nu l-a citit pe Djuvara ar trebui sa o faca.
3. Subscriu opiniei domniei sale cum ca corespondenta dintre fratii Golesti si mama lor Zinca este foarte instructiva si emotionanta. Poate ar trebui republicata si tradusa in romaneste.
