Am terminat de citit Jurnalul Constantei Buzea. Sincer, mi-a lasat un gust amar. Este un jurnal care cuprinde doar cativa ani, fiind construit, cel putin din punctul meu de vedere, din instantanee. Iti lasa o stare de rau pentru ca e ca si cum ai privi pe furis in viata si nefericirea altcuiva. E o carte trista, centrata pe bucuria (salvarea) pe care ti-o dau copiii, pe incercarea de a evada dintr-o casnicie nefericita si abuziva prin poezie. Prin contrast, familia Eliade pare familia perfecta. Este povestea unei femei sensibile prinsa intr-un cosmar. Sunt cateva momente memorabile care vorbesc despre caracterul lui Adrian Paunescu mai mult decat ar putea-o face tomuri intregi: sotia abandonata in mijlocul Parisului pentru indrazneala de a-si fi dorit o curea la moda, sotia trimisa sa vada copiii conceputi cu amanta pentru a se convinge ca marele om nu poate avea decat fete...
Un fragment pe care l-am gasit definitoriu:
" Ambitia de a fi lider de grup il munceste, dar inca nu-i iese. Oricata galagie face, tot altii ies mai talentati, mai cultivati, mai detasati, mai boemi, mai liberi. Inteligenta lui, sclipitoare, nu are clasa/rasa. Reuseste prin energie, cantitate, excesivitate. I s-a spus " brinza buna in burduf de caine" si s-a infuriat. S-a insurat prea devreme, sunt de acord, intr-un moment dificil de saracie si prigoana. Lacom si avid sa parvina. Isi simte valoarea, superioritatea, dar e superficial totusi, posesiv, violent si gelos."
