Aseara am vazut Avatar.
Initial eram sceptica dar acum chiar cred ca este unul dintre filmele care trebuie vazute in 3D.Totodata, cred ca este un film care merita vazut chiar daca pentru construirea povestii foloseste stereotipuri. Daca nu as fi citit Vorbitor in numele mortilor a lui Orson Scott Card as fi gasit ideea simbiozei dintre oameni si planeta originala.Uitandu-ma la desfasurarea conflictului dintre civilizatia "masinilor" si bastinasi gandul mi-a zburat la conflictul dintre "omul alb" si triburile de amerindieni. Evident, nu puteau sa lipseasca dragonii (ca doar tot sunt la moda), numai ca aici se numesc altfel.
La final, pot spune ca efectele sunt spectaculoase. Un film cu mesaj ecologist care nu cred ca va schimba ceva in modul de perceptie a lumii.
marți, 22 decembrie 2009
duminică, 20 decembrie 2009
duminică, 13 decembrie 2009
Andrei Cornea - Povesti impertinente si apocrife
Daca inca nu stiti ce carte ar merita daruita anul acesta de Craciun, va propun cartea lui Andrei Cornea: Povesti impertinente si apocrife. Volumul este o mica bijuterie care va va amuza, va va pune in acelasi timp pe ganduri si va va face sa dati cu nerabdare pagina pentru a descoperi urmatorea poveste.
marți, 1 decembrie 2009
Romania mea
"Sistmul politic de aici poate fi descris prin sintagma democratie banditeasca. Partidul castigator isi numeste apropiatii in administratie si uneori chiar in tribunale si mituieste parlamentarii din opozitie ca sa-i faca sa i se alature. Tragedia milioanelor de votanti este ca aceia pe care ii voteaza constiinciosi si in proportii de masa au jefuit avutul obstesc si au devenit extrem de bogati si puternici in timp ce perorau sloganuri despre oprimarea poporului"
Fareed Zakaria - Viitorul libertatii. Democratia neliberala in Statele Unite ale Americii si in lume
As vrea sa pot gasi cuvinte care sa descrie exact ceea ce se intampla zilele astea in Romania. As vrea sa gasesc cuvintele care sa exprime senzatia de neputinta si revolta pe care o traiesc. In plus, as vrea sa stiu cum de ne-a disparut atat de usor memoria. Cum de le permitem unor comunisti notorii sa se declare anticomunisti si aparatori ai democratiei. Este incredibil cum doar in 20 de ani copiii fostilor securisti revin la putere. Stiam ca de regula genul acesta de oameni profita de slabiciunea statului pentru a-l ataca si a si-l insusi. Ceea ce se intampla zilele acestea este o miscare politica patentata in alte state din lumea a treia si nu numai. Se mizeaza pe un public dezamagit, caruia ii este frica de reforma si care se teme ca va ramane fara privilegiile sale marunte. Este vorba de instituirea unui regim dubios cu ajutorul mecanismelor democratice. Vom legitima prin aceste alegeri o banda de hoti si de ticalosi. Ceea ce ma sperie este reactia tinerilor, a celor din generatia mea carora fie nu le pasa fie vor vota cu melanjul acesta de stanga/dreapta pe baza unor criterii care pe mine ma lasa inmarmurita: atributele fizice (ca si cum l-as lua de sot pe viitorul presedinte), imagini imbecile scoase din joben de niste oameni pe care nu i-as lasa sa-mi pazeasca valiza...
Ma intreb cine suntem ca natie. Am senzatia ca nu mai vedem dincolo de varful nasului. Ne limitam la interesele noastre meschine si ne vindem pe mai putin de 30 de arginti. Asteptam sa ne dea tot timpul statul, dar nu intrebam de unde ia statul ca sa ne dea. Avem numai drepturi si nici o obligatie. Ne credem competenti si ne revoltam cand nu ni se mai platesc orele suplimentare la un job unde in general frecam menta, dar nu ne trece prin cap ca ne-am putea reorienta si gasi un job in care sa aratam cat de buni suntem si sa fim platiti in functie de acest lucru. Suntem niste oameni asistati social cum bine spunea Basescu. Dispretuim pe cei care lucreaza la privat considerandu-i niste fraieri care nu au stiut sa se "descurce" (Doamne cat urasc verbul acesta!).
As vrea sa gasesc cuvintele potrivite pentru a spune cat m-au dezamagit Emil Hurezeanu, Stelian Tanase sau Mircea Dinescu. Dupa Cold Waves, dupa cartile despre comunism si poeziile din Moartea citeste ziarul nu a mai ramas nimic. Ba da, au ramas cuvinte goale si din nou interese personale meschine.
Suntem cartoane, am devenit masa de manevra. Ma intreb cati dintre noi ar mai infunda puscariile pentru o idee sau un ideal...Ma tem ca nici unul.
Fareed Zakaria - Viitorul libertatii. Democratia neliberala in Statele Unite ale Americii si in lume
As vrea sa pot gasi cuvinte care sa descrie exact ceea ce se intampla zilele astea in Romania. As vrea sa gasesc cuvintele care sa exprime senzatia de neputinta si revolta pe care o traiesc. In plus, as vrea sa stiu cum de ne-a disparut atat de usor memoria. Cum de le permitem unor comunisti notorii sa se declare anticomunisti si aparatori ai democratiei. Este incredibil cum doar in 20 de ani copiii fostilor securisti revin la putere. Stiam ca de regula genul acesta de oameni profita de slabiciunea statului pentru a-l ataca si a si-l insusi. Ceea ce se intampla zilele acestea este o miscare politica patentata in alte state din lumea a treia si nu numai. Se mizeaza pe un public dezamagit, caruia ii este frica de reforma si care se teme ca va ramane fara privilegiile sale marunte. Este vorba de instituirea unui regim dubios cu ajutorul mecanismelor democratice. Vom legitima prin aceste alegeri o banda de hoti si de ticalosi. Ceea ce ma sperie este reactia tinerilor, a celor din generatia mea carora fie nu le pasa fie vor vota cu melanjul acesta de stanga/dreapta pe baza unor criterii care pe mine ma lasa inmarmurita: atributele fizice (ca si cum l-as lua de sot pe viitorul presedinte), imagini imbecile scoase din joben de niste oameni pe care nu i-as lasa sa-mi pazeasca valiza...
Ma intreb cine suntem ca natie. Am senzatia ca nu mai vedem dincolo de varful nasului. Ne limitam la interesele noastre meschine si ne vindem pe mai putin de 30 de arginti. Asteptam sa ne dea tot timpul statul, dar nu intrebam de unde ia statul ca sa ne dea. Avem numai drepturi si nici o obligatie. Ne credem competenti si ne revoltam cand nu ni se mai platesc orele suplimentare la un job unde in general frecam menta, dar nu ne trece prin cap ca ne-am putea reorienta si gasi un job in care sa aratam cat de buni suntem si sa fim platiti in functie de acest lucru. Suntem niste oameni asistati social cum bine spunea Basescu. Dispretuim pe cei care lucreaza la privat considerandu-i niste fraieri care nu au stiut sa se "descurce" (Doamne cat urasc verbul acesta!).
As vrea sa gasesc cuvintele potrivite pentru a spune cat m-au dezamagit Emil Hurezeanu, Stelian Tanase sau Mircea Dinescu. Dupa Cold Waves, dupa cartile despre comunism si poeziile din Moartea citeste ziarul nu a mai ramas nimic. Ba da, au ramas cuvinte goale si din nou interese personale meschine.
Suntem cartoane, am devenit masa de manevra. Ma intreb cati dintre noi ar mai infunda puscariile pentru o idee sau un ideal...Ma tem ca nici unul.
marți, 27 octombrie 2009
Stieg Larsson - Millennium
Ca de obicei, o carte care starneste discutii ma face curioasa. De aceea am citit primul volum din Millennium, pe celelalte doua le-am citit de placere.:)
Recunosc ca nu m-au dat pe spate, dar mi-au placut. Mi-au placut pentru ca sunt coerente, credibile si cu multe detalii despre Suedia si scandalurile de coruptie, pedofilie, prostitutie, etc. reale. Mi s-a parut super ok tipul de jurnalism practicat de cei de la Millennium si m-a facut sa ma intreb de ce nu scriu si ai nostri la fel...Bine, stiu ca e un roman, dar dupa cum spuneam in subsol gasesti detalii despre cazuri reale descoperite/deconspirate de catre jurnalisti, articolele aparute pe baza cercetarilor acestora ducand nu de putine ori la caderea vreunui guvern...Cati dintre politicienii nostri si-au dat/si-ar da demisia daca ar fi expusi in acest fel in presa? Pe de alta parte cine sa-i expuna in conditiile in care presa este ea insasi parte a acestui carusel al coruptiei. Sincer, mi-as dori un ziar ca Millennium.
Mi-a mai placut si Lisbeth, asa cum e ea total asociala. Mi-a placut ideea cu Republica hackerilor:) M-am cam plictisit de anchetele politistilor cu nume imposibile si la un moment dat am avut senzatia ca Larsson se lungeste cam prea mult.
Per ansamblu insa cred ca merita citite. Sa nu va sperie grosimea volumelor pentru ca e o lectura care merge repede si te face sa-ti doresti sa dai pagina.
PS: Multumesc fetelor de la Humanitas. Stiu ele de ce:)
sâmbătă, 26 septembrie 2009
Un articol foarte fain in Cotidianul
Acest articol poate fi accesat aici: http://www.cotidianul.ro/oameni_si_gunoaie_din_bucuresti_daca_nu_va_luam_gunoiul_sunteti_morti_video-99152.html#hop
marți, 18 august 2009
duminică, 16 august 2009
Michael Shermer - De ce cred oamenii in bazaconii
Sincer, am cumparat cartea atrasa de titlul provocator. Nu stiam nimic despre autor sau despre sceptici ca miscare. Cartea reprezinta o selectie de articole publicate in revista Skeptic de Michael Shermer, profesor la Occidental College si fondator al Societatii Scepticilor. De-a lungul intregii carti am avut un sentiment de discomfort caruia i-am identificat abia spre finalul lecturii cauzele:
1. Titlul cartii nu are foarte multe in comun cu subiectul/subiectele tratate. Autorul nu ne spune de ce cred oamenii in bazaconii decat abia in ultimul capitol, in rest vorbindu-ne despre
lucruri in care oamenii cred, de la OZN-uri si extrateresti pana la creationism si negarea Holocaustului.
2. Asezarea Creationismului alaturi de negarea Holocaustului ca moduri gresite de a privi lucrurile. Shermer ne spune ca am primit mostenire doua tipuri de erori de gandire - tipul 1 de erori: a crede ceva fals (OZN-uri, spiritism) si tipul 2 de eroari: a respinge un adevar (Creationismul care neaga teoria evolutiei speciei pe de o parte si si negarea Holocaustului pe de alta parte). Asezarea unei monstruozitati de genul negarii Holocaustului alaturi de Creationism nu cred ca este intamplatoare si o consider pe undeva manipulativa.
3. Cred ca stiinta joaca un rol extrem de important in evolutia noastra, dar am avut senzatia ca Shermer are tendinta de a-l detrona pe Dumnezeu si a pune in locul acestuia Stiinta. In unele momente, ca cititor neavizat ar fi trebuit sa-l cred pe autor pe cuvant cand au fost aduse in discutie experimente stiintifice, teoria haosului sau legile termodinamicii. :) La un moment dat ne spune ca unul dintre argumentele creationistilor este faptul ca ochiul nu ar fi putut aparea ca un accident sau un exepriment al naturii data fiind complexitatea sa. Shermer ne spune ca se poate si ne trimite la cartea lui Richard Dawkins Ceasornicarul orb (aparuta la Humanitas). Ca o paranteza, cartea acestuia din urma, Himera credintei in Dumnezeu se afla in biblioteca mea de ceva vreme asteptand sa fie citita.
Ce mi-a placut in schimb in aceasta carte sunt capitolele despre Ayn Rand si despre negarea Holocaustului. Sunt capitolele pe care probabil le-am simtit cel mai aproape dat fiind faptul ca se inscriu in zona mea de interes.
In concluzie, mi s-a confirmat inca o data ca o doza de scepticism este buna intotdeauna, chiar si atunci cand este vorba despre cartea unui sceptic.
duminică, 9 august 2009
Stephen King - Pistolarul
Stiam de seria lui King (Dark Tower) de pe vremea cand lucram inca la Humanitas. Acolo am avut ocazia sa vad Wolves of the Calla. M-am bucurat cand am vazut ca Nemira s-a hotarat sa-l traduca. Zilele aceastea l-am imprumutat/citit si sincer, nu se va afla printre cartile pe care am de gand sa mi le cumpar. Mi-a placut campania Nemira de promovare a cartii si implicit a seriei, dar asteptarile mele au fost altele. Mi se pare prea scumpa, prea putin consistenta pentru volumul pe care il are fizic vorbind si oarecum dezlinata. Stiu, stiu...postmodernism si toate alea. Numai ca nu am fost niciodata o adepta a acestuia asadar nu am gustat cartea oricat de profunda ar putea sa-mi spuna unii ca este. Voi citi si urmatoarele volume pentru a-mi face o imagine de ansamblu.
sâmbătă, 8 august 2009
luni, 3 august 2009
vineri, 31 iulie 2009
Romania mea - Serban Huidu
Serban Huidu
Va acuz! (de ce m-am săturat de România)
Luni, 8 Iunie 2009
Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar!
Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar cu borduri, ale patriei.
Mă exasperează ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!
Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior!
Îmi vine să urlu când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.
Mă uit cu greaţă la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!
Mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el!
Mă satur de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred “amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti!
Îmi provoacă repulsie să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu România!
Toate acestea mă distrug incet, şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare! Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!
Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ? Din păcate, mă uit la mine, mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne distrug să dispară!
Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!
Va acuz! (de ce m-am săturat de România)
Luni, 8 Iunie 2009
Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar!
Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar cu borduri, ale patriei.
Mă exasperează ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!
Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior!
Îmi vine să urlu când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.
Mă uit cu greaţă la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!
Mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el!
Mă satur de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred “amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti!
Îmi provoacă repulsie să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu România!
Toate acestea mă distrug incet, şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare! Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!
Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ? Din păcate, mă uit la mine, mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne distrug să dispară!
Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!
luni, 13 iulie 2009
Matilde Asensi - Ultimul Cato
Ultimul Cato am cumparat-o la mare, ca pe o carte de vacanta. Nu m-am pacalit cu ea asta pot sa spun sigur. In mod normal m-as fi asteptat sa gasesc aceasta carte in colectia Thriller&Mistery de la Humanitas, dar probabil ca dimensiunile au facut imposibil acest lucru. Recunosc ca m-a prins, ca ideea autoarei de a lega o aventura care implica recuperarea unor fragmente din Sfanta Cruce de Purgatoriul lui Dante este foarte bine pusa in pagina. In spatele fiecarui capitol se simte o documentare riguroasa care te face sa vrei sa ajungi cat mai repede posibil la o Istorie a Bizantului sau a Bisericii pentru a verifica veridicitatea celor mentionate. Imi place cand o carte de acest gen iti deschide pofta pentru lecturi serioase.
duminică, 5 iulie 2009
10 ani
Vinerea acesta, adica 3 iulie 2009 am "sarbatorit" 10 ani de la terminarea facultatii. Scriu intre ghilimele pentru ca nu stiu daca un asemenea prilej se cere sarbatorit sau nu. Mi-e greu sa ma decid poate pentru ca acum sentimentele mele legate de acest moment sunt impartite. Pe undeva simt nostalgie, pe undeva tristete, pe undeva sunt uimita si tot asa experimentez o gama larga si variata de sentimente. Nu vreau sa vorbesc despre profesorii mei pe care i-am gasit ceva mai imbatraniti si cumva mai tristi ci despre colegii mei. Ultimii 10 ani au fost pentru mine ani de permanente schimbari, de evenimente fericite si mai putin fericite. M-am casatorit, am ramas fara parinti si am schimbat cateva joburi. In tot acest timp am incercat sa nu renunt la libertate, sa nu ma vand pe cativa arginti (ma intreb in continuare cu cat as putea fi oare cumparata?!:), sa traiesc dupa propriile mele reguli, sa nu judec pe altii si sa nu incerc sa-i impresionez pe altii. Imi place sa ma bucur de lucrurile marunte, cred ca fiecare clipa este o binecuvantare si ca fiecare trebuie sa-si gaseasca propriul drum si sens. Ei bine, aceasta intalinire m-a facut in mare parte sa ma simt ca un alien. Nu m-am dus acolo sa impresionez pe nimeni, nu aveam nimic de demonstrat nimanui, dar se pare ca eram unul dintre putinii de acest fel. M-am bucurat ca oamenii cu care m-am inteles bine acum 10 ani au ramas la fel in multe privinte, si m-am intristat cand am vazut ca cei care acum 10 ani incercau sa se impresioneze reciproc nu s-au maturizat deloc si continuau sa-si plateasca polite. Mi-am dat seama ca pentru acesti oameni nu conteaza ce e dincolo de fatada, ca nu au descoperit inca ca lumea e mai mare decat cancelaria sau curtea scolii la care predau. Asadar, refuz sa cred ca ne putem oglindi in oamenii din jurul nostru pentru ca stiu ca sunt oglinzi false si meschine care din varii motive incearca sa ne faca sa ne simtim mai mici decat suntem in realitate. Cred in schimb in ceea ce obisnuia sa-mi spuna mama si anume ca trebuie sa traiesc in asa fel incat in fiecare dimineata cand ma trezesc si ma uit in oglinda sa nu-mi fie mie rusine de mine insami.
duminică, 14 iunie 2009
joi, 11 iunie 2009
Ce au in comun Oana Zavoranu si rezistenta anticomunista
Nimic. Sau cel putin asa cred eu. Se pare insa ca Oana Zavoranu crede cu totul altceva. Acum cateva zile am urmarit siderata cum il transforma pe tatal dumneaei - Nelu Banicioiu (devenit personaj de carte in Confesiunile unui cafegiu)dintr-un om condamnat pentru delapidare in timpul regimului comunist, intr-un oropsit al sortii, o victima a sistemului. Mi s-a parut cu atat mai strigator la cer cu cat transformandu-l astfel, il apropii de un Goma sau o Doina Cornea ca sa nu aduc in discutie sutele daca nu miile de condamnati de la Canal sau de prin alte parti care au spus un NU hotarat sistemului. Conform acestei logici toti sutii, violatorii si alte tipuri de fauna au fost condamnati pe nedrept, ei fiind de fapt opozanti ai sistemului. Halal logica, halal tara!
vineri, 8 mai 2009
Omul perna
A fost odata ca niciodata un om care era facut numai din perne. Perne moi si albe in care puteai sa te pierzi. Omul acesta avea si o perna pe post de fata, o perna cu un zambet foarte larg. Din pacate, meseria omului perna era una foarte trista: omul perna trebuia sa convinga copiii sa se sinucida. Trebuia sa convinga copiii care urmau sa aiba o viata plina de abuzuri si greutati sa se sinucida pentru ca oricum cand vor fi ajuns adulti vor fi facut acelasi lucru. Daca ii convingea sa se sinucida cand erau inca copii i-ar fi salvat de o viata de durere....
Povestea aceasta, spusa cu mai putin talent decat am auzit-o eu face parte din piesa Omul perna pe care am vazut-o aseara in cadrul Festivalului de Teatru. A fost jucata de niste tineri extrem de talentati de la Teatrul Maria Filotti din Braila. O piesa care merita vazuta.
Si un link catre o recenzie pe care nu as fi reusit sa o scriu, dar pe care o simt aproape.
http://agenda.liternet.ro/articol/8074/Karin-Budrugeac/Copilarii-petrecute-in-intuneric-Omul-Perna.html
marți, 5 mai 2009
duminică, 3 mai 2009
News
Am descoperit ca prea multe zile libere ma transforma intr-o lenesa de mare clasa care nu face aproape nimic...citeste, vede cateva filme si doaaarme.
Am constientizat gratie colegilor mei ca au trecut 10 ani de cand am terminat facultatea (fuck!) - e blogul meu, deci pot folosi asemenea expresii uneori:)
Am fost la teatru - a inceput la Iasi Euroart - mai slab ca in ceilalti ani, cu mai putine piese...asta seara am vazut Actorul cu Mihai Malaimare acompaniat de Mircea Tiberian...nu m-a dat pe spate...dar de la Beatles si toata lumea era a mea nu prea m-a mai dat nimic pe spate..
Saptamana viitoare incepe Targul de Carte...sper sa nu se fi certat iarasi editorii ca chiorii si sa vina la Iasi...anul acesta are loc la Polivalenta...
Am constientizat gratie colegilor mei ca au trecut 10 ani de cand am terminat facultatea (fuck!) - e blogul meu, deci pot folosi asemenea expresii uneori:)
Am fost la teatru - a inceput la Iasi Euroart - mai slab ca in ceilalti ani, cu mai putine piese...asta seara am vazut Actorul cu Mihai Malaimare acompaniat de Mircea Tiberian...nu m-a dat pe spate...dar de la Beatles si toata lumea era a mea nu prea m-a mai dat nimic pe spate..
Saptamana viitoare incepe Targul de Carte...sper sa nu se fi certat iarasi editorii ca chiorii si sa vina la Iasi...anul acesta are loc la Polivalenta...
duminică, 19 aprilie 2009
Stephen King - Duma Key
Ultimele carti ale lui King incepusera sa mi se para plictisitoare, dat fiind faptul ca aveam impresia ca pe undeva incepe sa se repete. Parca nu mai reusea sa ma prinda asa cum o facuse candva cu IT sau Shining. Lucrurile s-au schimbat o data ce am deschis Duma Key. Am citit editia in romaneste (care fie vorba intre noi mi se pare scumpa cu draci, asa incat ii multumesc Otiliei ca mi-a permis sa o imprumut:)), dar am preferat sa asez aici coperta editiei in limba engleza pentru ca mi se pare mult mai potrivita. Pentru cei care l-au citit pe King diferentele nu vor fi foarte mari, dar va fi o incantare modul in care reuseste sa-si creeze personajele, modul in care reuseste sa transforme lucruri, evenimente si oameni obisnuiti in Altceva. Mi se pare ca se rafineaza din ce in ce mai mult. Ideea de Rau stravechi, aflat dincolo de puterea noastra de intelegere se regaseste si in alte carti ale autorului, dar ce ma fascineaza este modul in care reuseste sa se joace cu acest concept si sa ni-l prezinte mereu sub o alta forma.
marți, 17 martie 2009
sâmbătă, 7 martie 2009
duminică, 22 februarie 2009
Imi plac misterele:)
Saptamana aceasta s-a intamplat ca in jurul orelor pranzului sa fiu acasa si in lipsa de altceva mai bun sa ma uit pe History. Zi de zi, aproape timp de o saptamana am urmarit cateva reportaje foarte faine despre acest tablou al lui Van Eyck care a starnit numeroase discutii in lumea artei. Misterele pe care se pare ca le ascunde ar fi numai bune pentru o carte politista:) Ma intreb daca s-a scris ceva e genul acesta deja.
Dincolo de gluma, mai multe despre acest tablou si semnificatiile sale am gasit aici http://en.wikipedia.org/wiki/Arnolfini_Portrait, plus in link-urile din josul paginii.
miercuri, 18 februarie 2009
Gheorghe Florescu - Confesiunile unui cafegiu
Am lasat Binevoitoarele pentru o perioada si am citit Confesiunile unui cafegiu, aceasta "revelatie a anului 2008" dupa cum o numea cineva. Recunosc ca si pentru mine a fost o revelatie. O revelatie despre cum puteai sa " te descurci" in zilele acelea in care nu gaseai in rafturile magazinelor decat conserve. Practic, in mare parte aceasta carte este, din punctul meu de vedere un "manual al baiatului descurcaret". Gheorghe Florescu ne povesteste cum a reusit sa prospere in vremurile comunismului salbatec, in principal tinandu-si gura si servind pe aproape oricine conta... Ceea ce mi-a creat un sentiment de uimire, repulsie sau soc(?!) a fost increngatura de relatii si pile pe care acesta a trebuit sa le unga pentru a supravetui in sistem. Mi-am dat seama ca pe parcursul cartii nu cred ca am gasit mai mult de zece oameni care sa nu se lase spaguiti fie cu o cafea Avedis, fie cu banane si alte fineturi. In plus, am simtit cat de profund corupta era acea societate...sa ma corectez aceasta societate. De la securisti notorii la artisti si scriitori celebri, la medici si avocati toti intrau in acelasi angrenaj. Imi pare rau sa o spun, dar nu era vorba de necesitate - adica de supravietuire - ci era vorba de produse de lux. Ma sperie faptul ca oamenii acestia au transmis aceste principii "copiilor" lor, multi dintre ei regasindu-se astazi in prim planul vietii de la noi. Ma intreb daca mai avem vreo speranta...
joi, 12 februarie 2009
Eu
Sa stiti ca n-am patit nimic....asta daca va intereseaza, doar ca ma lupt cu Binevoitoarele lui Jonathan Littell aparuta la Rao. Este o carte care chiar cere o lupta nu numai pentru ca este enorma ci si pentru ca este o cartea crunta. Nu am mai citit ceva care sa imi creeze o asemenea senzatie de la Greata lui Sartre.
marți, 20 ianuarie 2009
Martor
Ma gandeam la cam ce evenimente a fost martora generatia mea pana acum. Mi-au venit in minte Cernobalul, "revolutia" din 1989, primul presedinte american de culoare. Nu vreau sa vorbesc despre conflictele din Afganistan sau Irak. Ma intreb ce mai urmeaza...
luni, 19 ianuarie 2009
Slumdog Millionaire
Nu ma pricep la critica de film...asa ca ma limitez sa spun ca mi-a placut pentru ca este foarte cald si profund, grav si amuzant in acelasi timp. Pustii merita un Oscar...daca asta conteaza.
marți, 6 ianuarie 2009
Concert Byron
Mi-a luat ceva vreme sa scriu despre acest concert. De ce? Pentru ca atunci cand ceva iti place foarte, foarte mult nu prea poti sa o spui in cuvinte decat dupa ce lucrurile se aseaza putin. Asadar, concert Byron Unplugged la Iasi organizat si cu ajutorul fratilor Razvan si Dragos Basca. In paranteza fie spus, prietenii astia ai mei cunoscuti sub numele de Twin Arts organizeaza niste evenimente foarte faine.Ce sa va mai zic? Ca a fost un concert cu adevarat live, ca baietii astia de la Byron respira muzica si talent prin fiecare por? Ca Dan Byron este el insusi un spectacol in sine? Ca totul a fost condimentat cu putin Andries? Nu va spun toate astea.:) Va spun doar ca daca nu ati fost in sala imi pare rau ca ati pierdut ceva cu adevarat minunat si ca data viitoare cand vedeti un afis care anunta un concert Byron nu ezitati sa va luati bilete.
Robin Hobb - The Farseer Trilogy
Trebuie sa recunosc ca am devenit dependenta de amazon.com. Mi s-a intamplat asta de cand am descoperit ca pot sa-mi comand carti din Romania. Asa incat ma simt ca un copil in magazinul cu jucarii. Una dintre achizitiile mele recente este The Farseer Trilogy.Acum, stiu ca e trendy sa zici ca ai avut niste sarbatori cat mai exotice:) Ei bine, eu am stat si am citit si pot sa va garantez ca lumea in care am fost eu este mai frumoasa si mai exotica decat oricare alta. Fantasy-ul de care va vorbesc are trei parti (ha, doar de aia ii zice trilogie!): Assassin's Apprentice, Royal Assassin si Assassin's Quest. Prima mi-a placut, a doua m-a incantat si a treia m-a dezamagit, dar numai putin.
Mi-a placut ca e originala, ca autoarea are idei faine (cum ar fi obiceiul in Six Duchies ca odraslele regale sa poarte numele unei calitati sau insusiri care le va modela caracterul - vom avea, asadar, un print Verity, un print Regal si un rege Shrewd), ca sunt personaje memorabile - cum ar fi The Fool pentru care autoarea a scris si o alta trilogie pe care urmeaza sa mi-o cumpar. Mi-au placut si ideile legate de The Skill si de The Witt, adica puterea de a controla mintea oamenilor si de comunica cu ei telepatic, si puterea sau mai bine spus calitatea de a vorbi si simti animalele. Oricum, lucrurile sunt mai coplicate decat va spun eu aici, dar cred ca merita citite. Toate trei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
