Blackwater - Shadow Army

Just thoughts...

Citesc cartea lui Scahill despre Blackwater si ma uit la Green Zone. Nu pot sa nu ma gandesc la libertatea si puterea presei... La cum poate fi manipulata si la cum poate fi folosita impotriva manipulatorilor insisi... Revine, din pacate, aceeasi intrebare: la noi cine ii sanctioneaza pe cei dati in vileag de presa?

Cateva explicatii:)

Am postat cateva poze de la Targul de Carte de la Frankfurt. Puteti vedea standul Romaniei si cate ceva din atmosfera Targului...cel putin asa sper:)...Nu am vrut sa fac poze prea multe pentru ca m-am dus sa ma bucur de oameni, de vremea frumoasa si, trebuie sa recunosc ca m-am mai dus si din pura curiozitate...Cred ca a fost prima oara cand nu m-a deranjat multimea:) Targul asta este maaaaare..., dar daca nu citesti in germana (ca mine) este oarecum frustrant. De ce? Pentru ca, din pacate, cartea de limba engleza era comasata intr-un pavilion mai retras, ceva mai greu de gasit. Acolo securitatea era ceva mai stricta decat in rest...Sotului meu i-a placut zona aceea...mai ales pavilionul Wiley:) Nu prea i-a placut pretul cafelei - 4E/pahar. Cartea de limba franceza mi-a scapat, spre rusinea mea, cu totul.:)
Mi-au placut pustanii din zona dedicata BD, super relaxati, costumati si guralivi. Trebuie sa spun ca este o experienta si ca am plecat de acolo cu febra musculara de la atata cascat gura.:) Nu vreau sa va scriu despre prezenta Turciei, nici despre ce impresie mi-au facut standurile Spaniei, Japoniei sau mai stiu eu cui. Va spun doar ca daca aveti ocazia merita sa mergeti sa-l vedeti.:)
Imi pare rau daca sunt putin incoerenta, dar de data aceasta pot da vina pe oboseala si sper ca ma veti scuza:)

Targul de Carte de la Frankfurt

Despre cum m-am dus eu la IIFF si am luat teapa

Daca va intrebati ce este IIFF, ei bine, este un festival de film care are loc la Iasi. Trecand peste faptul ca programul festivalului a fost o mare necunoscuta pana cu o zi inainte de a incepe si ca atunci cand m-am uitat pe site se prezenta una si pe pliant alta, acest festival m-ar fi atras macar pentru cele doua zile in care mai eram in oras. N-a fost sa fie. Pentru a intari proverbul ala care zice ca ceva care incepe prost continua si mai prost, aseara m-am dus sa vad Morgen. Era anuntat la ora 21. Pentru cineva care munceste toata ziua si a doua zi o ia de la capat e mare lucru sa-si gaseasca resursele necesare pentru a se mobiliza si a iesi din casa pe frig pentru a merge la film...Se pare ca m-am mobilizat degeaba pentru ca odata ajunsa la cinematograf tipul de la casa de bilete mi-a spus cu mare seninatate ca nu mai ruleaza nici un film la ora 21 (eventual pot sa-mi iau bilet pentru ora 23), ca deschiderea oficiala s-a terminat mai repede asa ca au decalat filmul si acesta este deja pe sfarsite. Asta fara nici o urma de parere de rau pentru mine si ceilalti fraieri care ne-am gandit sa mergem la film. Precizez ca festivalul are cont pe facebook si ar fi putut sa ne dea un mesaj cu aceasta schimbare de program...dar unde nu-i, nu-i...
Prietena cu care eram mi-a spus ca nu vrea sa mearga acasa daca tot am iesit, asa incat ne-am dus la alt cinematograf unde in cadrul aceluiasi festival am vazut Made in Romania. Adica un documentar de circa o ora despre Birlic, interesant de altfel si un singur scurt metraj - Timi. La finalul acetuia din urma s-au aprins luminile, dar toata lumea intepenise pe scaune dat fiind faptul ca nimanui nu-i venea sa creada ca s-a terminat asa de repede...Mai in gluma mai in serios am intrebat-o pe amica mea la ce se astepta pentru 5 lei cat costa biletul...
In concluzie, oricat mi-as dori sa merg la un festival de film, daca cei care il organizeaza nu au pic de respect pentru spectatori, pe mine una m-au pierdut de client.

Muriel Barbery - Eleganta ariciului

De ziua mea am primit o carte pe care prietenul care mi-a daruit-o a scris printre altele: "a se citi, rog insistent".:) Vazand eu o asemenea cerinta m-am conformat si, sincer, nu mi-a parut rau. Cartea aceasta, Eleganta ariciului nu poate fi rezumata pentru ca si-ar pierde din savoare. Trebuie citita. Ca sa va conving, iata cum gandesc personajele noastre:

"Asta e fenomenologia:"stiinta a ceea ce se arata constiintei". Cum isi petrece ziua un fenomenolog? Se trezeste, e constient ca sapuneste sub dus un trup a carui existenta e neintemeiata, ca mananca tartine neantizate, ca imbraca haine care sunt niste paranteze goale, ca se duce la birou si ca percepe o pisica."

Sau:

"In fine, azi-dimineata aveam franceza cu ea. Asta in sine e deja o corvoada. Franceza cu doamna Maigre se rezuma la o lunga serie de exercitii tehnice, indiferent ca e vorba de gramatica sau de literatura. Cu ea, s-ar zice ca un text a fost scris pentru a i se putea identifica personajele, naratorul, locul, peripetiile, timpul naratiunii, etc. Cred ca nu i-a trecut niciodata prin cap ca un text este scris in primul rand pentru a fi citit si a-i provoca emotii cititorului."

In plus, cred ca e pentru prima oara cand citesc ceva ce gandesc de multa vreme despre cuvantul acesta pe care il folosim atat de des, fara a ii percepe cu adevarat sensul pana cand nu pierdem pe cineva:

"Pentru prima oara in viata mea, am simtit sensul cuvantului niciodata.Ei bine, e infiorator. Pronuntam cuvantul asta de o suta de ori pe zi, dar nu stim ce spunem pana ce nu ne confruntam cu un adevarat "niciodata". Pana la urma, avem intotdeauna iluzia ca putem controla ceea ce se intampla; nimic nu ni se pare definitiv. (...) Dar cand cineva pe care-l iubesti moare...atunci pot sa va spun ca simti ce inseamna asta si ca doare foarte, foarte,foarte rau. E ca un foc de artificii care se stinge deodata si totul se cufunda in bezna."

Skye - Keeping secrets

Imi place....:)

Help!!!!!

De vreo saptamana ma chinui sa aleg PRIMA carte pe care sa o aduc pe noul meu Kindle. Are cineva vreo sugestie?!

M-am saturat!!!

M-am saturat sa ma simt straina in propria mea tara, in propriul meu oras. M-am saturat sa fiu condusa/guvernata de niste incompetenti cu ifose si cu patru clase. M-am saturat sa-i vad imbuibati, nesimtiti si multumiti de sine cand tara asta mai are putin si se sufoca. M-am saturat de oamenii care asteapta sa li se dea fara sa-si stranga gunoiul din propria curte. M-am saturat de noi, cei nemultumiti care nu facem nimic pentru a schimba lucrurile. M-am saturat de lipsa noastra de coeziune si de micile orgolii care ne despart. Chiar nu vedem ca cetatea ne este asediata?! M-am saturat sa platesc impozite unui stat care nu face nimic din banii mei PENTRU MINE! M-am saturat de multimea usor de cumparat cu un mic si cu o bere. Ma intreb daca asa am fost dintotdeauna cum de si-au iubit pasoptistii tara. Ma intreb daca exista vreo sansa sa-i civilizam cu forta. Ma intreb daca neamul asta merita sa incerci sa faci ceva pentru el. Ma intreb unde sunt toate organizatiile alea neguvernamentale care tipa doar cand vrem sa ne strangem cainii vagabonzi de pe strada sau cand vreunui politician de doua parale "i se incalca drepturile". M-am saturat de micimea noastra sufleteasca, de faptul ca saracia asta ne-a dezumanizat, ca am uitat ca poti fi om si cu putin. M-am saturat de noi, de faptul ca am uitat cum este sa te bucuri de liniste si de lucrurile marunte. M-am saturat de mizeria strazilor si de mirosul oamenilor. M-am saturat de faptul ca nu mai stim sa conversam ci doar sa tipam. De faptul ca am ajuns sa credem ca celalalt ne va asculta doar daca urlam. M-am saturat sa ma simt agresata in propria casa de vecini care cred ca manelel sunt muzica.
Are cineva solutii pentru tara asta? Pentru noi? Pentru simulacrul asta de democratie?

Pink Flamingos

Sudan 365 - Keep the Promise

News

Recunosc ca nu prea am avut timp sa scriu nimic...asta nu inseamna ca nu am mai citit, ci doar ca am facut-o mai mult din mers, eventual intre doua avioane. Asadar, lecturile mele n-au fost exceptionale, ci facute mai mult pentru a-mi trece timpul (sper sa nu mai zbor niciodata cu Austrian, se aude?:)). Mi-am luat pentru cele doua ore de intarziere de la Viena un Deaver - Broken Window. Mi-a placut ideea pentru ca e posibila si faptul ca ajungi sa constientizezi asta iti da oaresce fiori pe sira spinarii. Apoi o Allende - Ines a sufletului meu - care m-a facut sa ma gandesc si mai cu spor la emigrare..:) De ce? Pai daca Ines a fost in stare sa plece sa cucereasca Chile-ul fara sa stie unde e pe harta, noi ce-om avea?!
Mi-am cumparat America fara etaje, dar n-am deschis-o...inca. Mi-am mai luat noul numar din FP si dragii de la Amazon mi-au trimis Robin Hobb, The Tawny Man Trilogy.
Inca doua chestii si gata: ii multumesc sotului meu pentru faptul ca mi-a cumparat un Kindle:) si nu imi place noul videoclip Byron...poate sunt batrana:)

azi imi plac cei de la google :)

Se implinesc 120 de ani de la nasterea Agathei Christie:)

http://www.migrant-rights.org/2010/08/21/photographer-exposes-the-unseen-lives-of-migrant-domestic-workers-in-lebanon/

Pe unde am mai mancat in Iasi

Saptamanile astea, data fiind canicula recunosc ca nu am prea gatit. Am lasat pasiunea pentru gatit deoparte si am mancat in oras. Daca tot am facut-o, am zis ca n-ar strica cateva comentarii pe marginea subiectului.:)
Cea mai buna mancare am gasit-o la Buena Vista, unde m-am delectat cu un snitel cu susan atat de crocant incat visez la el de cate ori imi este foame:)...Mi-a mai placut si supa crema braziliana de pui care merge mancata cu crutoane si este o nebunie. In plus, cred ca este singurul restaurant din Iasi care are in meniu cataif la desert. Se serveste vin la pahar ceea ce este iarasi un plus. Mi-au mai placut portiile care sunt uriase si ciupercile salbatice pe post de garnitura. Mi-au placut chelnerii care m-au intrebat daca mi-a placut mancarea ceea ce trebuie sa recunoastem este o raritate zilele astea. Si limonada e super...:)
Am mancat apoi la Pizza Pazzo, in Tudor unde imi place atmosfera si faptul ca e aproape de casa. Imi plac pestele facut pe gratar, pizza si specialitatile la cuptor. Din pacate, nu se serveste vin la pahar ceea ce aduce un minus...cel putin din punctul meu de vedere.
Am mancat apoi la Bolta Rece dat fiind faptul ca o prietena de-a mea, ieseanca get beget nu mancase niciodata acolo. Nici nu o sa o mai faca de acum inainte. :) Atmosfera semi-comunista, muzica tot de pe acolo. Meniul pare interesant, dar cand ceri ceva ai toate sansele sa nu mai fie disponibil. Portiile sunt meschin de mici...nu stiu daca din cauza noastra pentru ca am mai mancat acolo o data cu un fost profesor de-al meu si parca portiiile si chiar farfuriile erau altfel...mai mari adica...Poate au meniul in functie de cat de bine isi cunosc clientul:). Am cerut pulpa dezosata de pui la gratar (buna) cu garnitura de ciuperci la gratar. Chelnerita m-a anuntat ca din pacate nu mai sunt disponibile, asa ca mi-a adus ciuperci sote. Nu am nimic cu ciupercile sote, dar nu cand sunt de conserva...Erau practic ciuperci de conserva calite cu putina ceapa...Ficatetii la gratar ai prietenei mele buni, garnitura insa plina de ulei si ceapa prajita. Se poate servi vin la pahar, dar nu stiu cat mai conteaza.

Romania mea sau ce a mai ramas din ea...

Credeam ca sunt singura care nu-si mai recunoaste orasul/tara. Se pare ca m-am inselat. Sentimentul descris mai jos il traiesc si eu zi de zi. Romania in care m-am nascut nu mai este aceeasi cu cea in care traiesc astazi.
Este un comentariu luat de pe patruped bun:
România cu lanţul de gît. Lanţul e de aur, România nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui. Realitatea demografică s-a schimbat brusc ca o furtună sosită din senin. Sîntem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată. Sîntem colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă, adusă de nici un avion. O populaţie care a evoluat în interiorul corpului naţional, ca fetuşii din Alien, şi care iese acum prin burtă, urlînd din toţi bojocii: ‘Am avere, am valoare!’. E ca şi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mîl uman care acoperă încet-încet naţiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade şi a lui Nichita. Incubatoarele de incubuşi din cartierele periferice, fabricile de cetăţeni ale lui Ceauşescu, tradiţia celor 15 copii în sălaşele de nomazi, cine mai ştie? Lumea de pe stradă nu mai e cea pe care o ştiam din copilărie. Tata Ioane şi Tanti Mimi, familie veche, cu casa în Cezar Bolliac, făcută la 1870, au lăsat în urmă un copil, care a mai făcut un copil, blond şi bucălat şi bine crescut, cu care mă jucam acum 40 de ani. Pînă la urmă, a plecat în străinătate, la studii şi nu s-a mai întors niciodată. La fel, jumătate din stradă: urmaşii burgheziei care a avut timp să dospească elite. În locul celor dispăruţi, au apărut rufele colorate întinse la uscat şi boxele scoase pe geam. În locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos, s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos. Cefele groase nu mai sînt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetăţeanul român, cu lanţul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se căzneşte să-i educe odrasla: ‘Bine, bre, crezi că eşti tu mai dăştept? Ia să văd ce maşină ai!’ Noul domn Goe nu mai e nici măcar simpatic: e viitor combinator şi dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreţi voi, în afară de viitorul ţării lui, care se va mulţumi, de la un punct, doar cu trecutul. Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populaţia care ne înlocuieşte nu mai e nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, în sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.

Ce carti mi-am mai cumparat

Stephane Audeguy , Teoria norilor - o minunatie de carte pe care, din pacate, nu am apucat sa o termin pentru ca mi-a "furat-o" sotul meu,
Raymond E. Feist&Steve Stirling, Jimmy the Hand - inca nu am citit-o,
Tracy Chevalier, Burning Bright - inceputa pe avion inca neterminata,
Mosab Hassan Yousef , Fiul Hamasului - cumparata in urma campaniei agresive hotnews...si cum stiu ca nu castig niciodata la un concurs mi-am cumparat-o. Nu am inca o parere clara asupra acestei carti asa ca mai bine tac.
Hannah Arendt, Conditia umana si Fagaduinta politicii - cumparate pentru a compensa "suferinta" mai veche de a fi trebuit sa citesc Originile totalitarismului de la biblioteca:)
Ryszard Kapuscinski, Calatorind cu Herodot - necitita.

Si asta pentru ca uitasem cat de mult imi place:)

2 Euro pentru sinistrati

Stiu ca fiecare dintre noi are probleme din cauza crizei. Unii dintre noi insa sunt in situatii mult mai dificile. Ii putem ajuta pe cei afectati de inundatii donand 2E printr-un SMS la 876.
PS: am prieteni care mi-au spus ca sunt cu inima indoita in a dona 2E pentru ca Realitatea nu prezinta incredere. Sincer, nici pentru mine, dar este si UNICEF acolo si pana la urma sunt 2E si nu pot decat sa sper ca vor ajunge unde trebuie. Oricum sunt si alte variante de a dona ceva pentru sinistrati. Doar sa vreti sa o faceti.

Franta vazuta de noi

Ce se intampla de fapt in Golful Mexic

Cateva randuri dintr-un articol publicat zilele trecute pe un blog american:

"We were told this yesterday by some of the people who are working with us with Global Green. There are animal rescue boats out there that are sort of fighting to be in the water with the B.P. boats, because B.P. is trying to keep them out. They're doing oil burn-off, and there was a rescue worker out on the water who saw a sea turtle swimming in between the barges. He waved down the fire guy and said 'Hey, hey, don't light it. Let us in to get the turtle.' And they looked at him and said, 'Don't have time,' and lit it anyway. And they burned - in front of the rescue worker - a sea turtle. Alive. There are animals they're burning alive with nobody witnessing it, simply so that they can save four and a half minutes."
"They explain that B.P.'s financial liability is calculated by the number of gallons spilled, the lost wages, and the number of dead birds, sea turtles, and mammals. "Every animal that dies that they prevent us from counting and finding out about is less money out of their pocket,"
"The photographs they've taken of B.P.'s workers tell another story. "We watched these guys walking around on the beaches wearing no protective gear other than plastic gloves and rain boots. They've been told that if they're photographed wearing respirators they'll be fired."

Si acum concluziile

Urmeaza sa ma intorc maine in Romania... adica mi s-a terminat vacanta. Ce concluzii am tras, dincolo de bucuria de a fi schimbat atmosfera pentru cateva zile?
In primul rand, vazand atatea locuri minunate le-am comparat involuntar cu Iasiul.
Mi-am dat seama ca suntem nu pe zero ci pe minus in ceea ce priveste modul in care stim sa ne valorizam trecutul. In Iasi toate cladirile care merita vizitate sunt in renovare (Palatul Culturii, Mitropolia, Trei Ierarhi-ul, Teatrul National). Practic, nu ai nimic de vizitat. Totusi, daca ai face-o nu ai beneficia de un ghid care sa te captiveze, nu ai putea pleca cu o amintire (macar o amarata de moneda data de un aparat asa cum am gasit la Notre Damme), nu ai putea sa te misti dintr-un capat al orasului intr-altul cu usurinta cu care am facut-o in Paris pentru ca nu ai indicatoare si nici harti care sa te ajute. In aeroport nu gasesti harti turistice nici macar in româneşte. Nu ai mijloc de transport in comun care sa te ajute sa ajungi in oras. Daca te-ai urca intr-un tramvai te-ar lovi mirosul (apropo e vara si in Germania si in Franta, dar olfactiv nu am simtit-o in mijloacele de transport, desi diversitatea umana e mult mai mare ca la noi), apoi ar trebui sa ghicesti unde merge tramvaiul ala sau unde este statia la care trebuie sa cobori pentru ca nu se oboseste sa te anunte nimeni.
Sambata sau duminica nu se organizeaza aproape nici un eveniment stradal; comunitatile mici, straine nu se simt; daca iti doresti sa calci pe iarba sau sa te odihnesti pe ea ia-ti gandul ca apare imediat gardianul allmighty care are grija sa te puna el la punct pentru ca incalci propietatea statului (pentru intretinerea caruia tot tu platesti); daca totusi o faci s-ar putea sa dai peste un rahat de caine ca de, doamnele noastre cu catei nu se injosesc sa culeaga ceea ce lasa in urma animalele de companie. Te vor zapaci de cap claxoanele si vei invata repede ca tu, ca pieton nu ai prea multe drepturi... si ar fi bine sa inveti asta repede ca daca nu e vai de tine.
Mancarea ar fi mai buna decat in Germania, dar mult mai proasta decat in Franta. Nu prea vei avea de unde sa-ti iei un mic dejun la pachet in cazul in care te bate gandul sa o stergi din Iasi. O calatorie inspre alte eventuale obiective turistice moldave ar fi o adevarata aventura dat fiind faptul ca nu o poti face decat cu trenul asta daca nu ai masina.
Iasi-ul, si ma doare sa o spun nu face nici cat o ceapa degerata din punct de vedere turistic. Acest lucru este cu atat mai grav cu cat, era unul dintre putinele sectoare (ce urat suna cuvantul asta!) care ar fi putut ajuta orasul. Dezvoltarea turismului ar fi reprezentat o sansa. Orasul ar avea potential, se situeaza la o distanta rezonabila de manastirile celebre din nordul Moldovei, are o Universitate cu vechime, Cucuteniul este aproape. Degeaba. Cu o administratie locala incapabila sa vada dincolo de varful propriului nas (interes) orasul va disparea de pe harta turistica a oricarui posibil vizitator.

Paris

M-as intoarce la Paris oricand. As face-o pentru strazile mai pline de carti decat de orice altceva, pentru patiseria si bucataria franceza care sunt de neuitat, pentru acest "savoir de vivre" specific francezilor. Poate sunt platitudini, dar abia dupa ce le traiesti/gusti/mirosi le intelegi cu adevarat sensul.
Asadar, daca ajungeti la Paris incercati sa vedeti cat puteti din minunile orasului, dar amintiti-va ca va sunteti datori cu o vacanta: faceti o plimbare in gradina Luxemburg, asezati-va pe o banca si savurati momentul; mancati la unul dintre micile restaurante care impanzesc orasul, cascati gura la vitrine pentru ca aveti ce vedea; intrati in anticariate si librarii pentru a va bucura inima si ochii; beti un vin care sa vi se lipeasca de suflet si pe care sa incercati apoi sa-l redescoperiti in alte vinuri. Nu va grabiti, traiti fiecare moment si bucurati-va de el. Pentru mine cam asta ar fi esenta Parisului si ceea ce am invatat aici: viata se poate trai frumos, asezat si intr-un ritm care pare sa dilate timpul. Depinde doar de noi daca alegem sa o facem sau nu.
PS: sa nu uit de magazinele de BD care sunt bestiale....m-as muta in unul cel putin pentru o saptamana...unde mai pui ca se asculta si Led Zepp in ele:)

Versailles

Azi am fost la Versailles dupa cum spuneam ca voi face. M-am intors cu o durere de picioare ingrozitoare, colbuita, arsa de soare si incantata. Daca aveti drum prin Paris si o zi de pierdut merita sa vedeti Versailles-ul si gradinile sale. Am incercat sa vedem cam tot ce se putea vedea: galeriile deschise publicului, gradinile, Trianon, domeniul Mariei Antoaneta. Ne-am trezit la 8 ora Parisului (9 ora noastra - decent, nu?) si am luat RER-ul din statia Saint Michel Notre Dame. Este foarte usor de gasit si de orientat. Am facut cam 40 de minute pana la Versailles Rive Gauche.Ne-am luat din Paris niste sandwich-uri uriase si bestiale si 1 litru jumatate de apa (bine am facut!). Ne-au innebunit de cap in tren pustanii care mergeau cu scoala la Versailles pentru lectia de istorie. Pustii sunt la fel peste tot: galagiosi, veseli, vorbesc despre Lady Gaga si emisiunile de pe MTV. De cum am iesit din gara am fost intampinati de angajati ai Versailles-ului care te orienteaza spre palat si spre agentiile de bilete ceea ce mie mi se pare super ok. Am preferat sa ne luam bilet pentru o zi, bilet care sa ne permita accesul in orice spatiu de vizitare. Ne-a costat pentru doua persoane in jur de 50E. Poate parea mult, dar a meritat. Se formase deja o coada respectabila la intrare, dar a mers foarte repede. O sa incerc sa postez cateva poze, dar pentru asta trebuie sa ajung acasa:). Mi-au placut enorm gradinile unde la fiecare cotitura dai peste o alta fantana arteziana. Imi pare rau ca nu am putut sta peste noapte pentru a vedea spectacolul de muzica, lumini si apa care are loc in gradini seara. Aproape tot traseul este insotit de muzica clasica care se combina ideal cu atmosfera din jur.
Ne-am luat micul dejun pe iarba in apropiere de ceea ce se numeste "Mica Venetie".
Altceva ce sa va spun? Francezii stiu sa-si vanda marfa. Cam scump ce-i drept, dar stiu sa o faca. Gasesti o multime de magazine cu suveniruri (gasesti de la prosoape la fete de perna brodate, de la umbrele cu reproduceri de costume de epoca la bijuterii cu rubine, de la sapunuri si parfumuri la bomboanele preferate de curtea regala), carti despre istoria Palatului, albume de arta. Un album care sa merite cat de cat costa in jur de 15E si, cand spun sa merite ma refer la calitatea si dimensiunea reproducerilor. Un magnet de frigider costa 5E :). Un semn de carte 1E.
Mi-as dori sa stim si noi sa ne exploatam istoria asa cum o fac altii...numai ca noi darmam constructiile vechi pentru a ridica cladiri de birouri pe care nu stiu sa-si doreasca cineva sa le viziteze...
Maine, cu putin noroc Louvre-ul sau ce vom putea vedea din el.

Paris via Frankfurt

Daca va intrebati pe unde umblu, ei bine sunt la Paris dupa cateva zile la Frankfurt. Primele impresii: frig, Fete de la musique (a se traduce printr-o nebunie de sunete), aglomeratie si fooooarte foooarte scump. Maine mergem la Versailles dat fiind faptul ca Louvre-ul este inchis martea. Incerc sa-mi exersez franceza mea de balta, dar nu stiu cum fac de ajung tot la engleza. :)Sotul meu este luat drept american si i se propun de fiecare data steak si cartofi prajiti:) Mie salata...:) Am vazut o librarie bestiala, dar din pacate, am uitat cum se cheama...asta de la oboseala. Nu care cumva sa ajungeti la Paris si sa nu stiti unde vi se afla hotelul, caci nu va ajuta nici naiba...Am intrebat 10 insi cum se ajunge la College de France si am primit tot atatea raspunsuri...In rest, intrarea dinspre aeroport la fel de deprimanta ca intrarea in Bucuresti (mizerie, grafitti si fete dubioase ca sa nu mai zic de mirosuri). Venit dupa Germania Parisul pare cu atat mai latin... Sper ca zilele urmatoare sa nu mai fie asa de frig si sa-mi regasesc entuziasmul:) Pana la urma, sunt la Paris! :)

Heidelberg

Ce-ar fi daca zilele astea nu ne-am mai gandi doar la bani?

No comment - Standul Polirom Librex 2010

Ce-am mai facut

Una peste alta nu prea am avut timp...asta in primul rand. Am citit cartea lui Varujan Vosganian si surprinzator, am gasit-o ca fiind cea mai buna carte romaneasca citita in ultimii ani. Asta o face si mai trista decat este dat fiind faptul ca unui prost care greseste ii mai ierti greselile, dar cand omul se dovedeste a fi destept si greseste il banuiesti de cinism si lipsa de caracter...Orcum, cartea merita citita. Festival de Teatru la Iasi, Targul de Carte...adica o saptamana plina:) Si, ca un secret rusinos:) am vazut toate cele 22 de episoade din The Vampire Diaries intr-o singura zi...si asta nu pentru calitatea filmului, ci pentru ca este un tip tare frumusel care joaca in el...:)
Asta o trec la slabiciuni muieresti.

Nu inteleg

Sa ma pice cineva cu ceara daca pricep de ce nu traduce nimeni cartea asta in romaneste...Se cumpara drepturile de autor pentru toate prostiile, dar cartea asta n-ai gasi-o intr-o librarie, neam!

Romania mea ... din nou

In filmul lui Alexandru Solomon - Kapitalism, reteta noastra secreta, Dinu Patriciu declara ca in ultimii 20 de ani s-a distrat de minune...banuiesc ca pe banii nostri. Acum cere amnistie fiscala si da lectii de economie pe toate canalele TV...

Romania mea

Astazi am primit cadou un CD cu Tracy Chapman (multumesc Bogdan:)) care mi-a adus aminte de niste vremuri mult mai fericite. Vremuri in care abia descopeream muzica, ascultand casete cu King Crimson sau Jethro Tull cumparate de la consignatie, cand vedeam The Doors intr-o sala de cinema inchiriata de niste prieteni si cu niste prieteni, de verile pe munte cu cortul cand toata lumea parea a noastra. Mi-am adus aminte de afisul cu Lennon lipit pe peretele unui magazin si pe care mama mi l-a cumparat ca sa-mi faca o surpriza, targuindu-se la sange cu vanzatorul. Mi-a adus aminte de prieteni vechi a caror urma am pierdut-o, prieteni de care ma leaga in continuare carti sau muzici. Imi aduce aminte de blugii cumparati de la SH, de primii mei bocanci, de Shogun, crasma infecta in care gaseai mereu un prieten dispus sa dea un rom sau o votca (pe atunci nu bea aproape nimeni bere:)), de chelnerul care verifica daca ti-ai terminat paharul bagand degetul in el... De rockoteca de sambata seara in care alternau Led Zepp cu Nirvana sau Megadeth, de verile petrecute la foisor, de singura librarie cu carti Humanitas din oras...
Erau vremuri in care nu conta cati bani ai in buzunar, in care erai acceptat in functie de ce citeai, de ce muzica ascultai sau de modul in care preferai sa-ti petreci vacanta. O alta Romanie, de mult pierduta, dar sper ca nu si uitata.

Ihsan Oktay Anar - Atlasul continentelor incetosate

De cand ma stiu, mi-au placut bijuteriile de argint. Nu cele comune, ci cele lucrate in filigran, care transpun o idee, un simbol sau spun o poveste. Ei bine, cartea aceasta este o astfel de bijuterie. La fiecare pagina gasesti o alta poveste migalos lucrata care te duce inspre o alta poveste si tot asa... Inca o carte care m-a convins ca scriitorii turci au talent de povestitor, ca poti fi sedus de o carte bine scrisa, carte care sa te determine sa renunti la orice alte ocupatii pentru a o gusta pe toata. Mi-au placut numele pitoresti ale personajelor (Ihsan Arabul, Ihsan Efendi cel Lung - nu poti sa nu remarci ca este acelasi nume cu cel al autorului, Alibaz, Ebrehe, Haleste Ratani) , dar si modul in care autorul reuseste sa lege destinele acestora intr-o poveste care sa cuprinda la randul ei toate celelalte povesti.

Poate fragmentul urmator va va starni curiozitatea:

"Dupa cum se povesteste, cu taman o suta cincizeci de ani inainte ca ghimia pe care se afla Ihsan Efendi cel Lung, ce fusese asezat intr-un poloboc de catre fiul sau, Bunyamin, sa ridice panzele, indreptandu-se spre Gibraltar, la Konstantiniye prinsesera sa-si dea sufletul in chip misterios felurite pasale, slujbasi si ministri de la serai. Doftorii evrei ai palatului recunoscusera indata in aceste intamplari semnele otravirii. Teama ca nu cumva sa fie ucisi intr-un chip atat de dureros, fara varsare de sange, i-a molipsit atat de temeinic pe vajnicii barbati de la serai incat din aceasta pricina, in oras s-a raspandit obiceiul ca, de indata ce era gatita in bucatarie, mancarea sa fie pusa si adusa la masa in vase pecetluite".
Ce consecinte va avea acest fapt asupra povestii va las sa descoperiti singuri.

Romania mea

Acum cateva zile am mai auzit una. Cica exista un nou trend: suntem sacali in timpul saptamanii, iar in week-end ne imbogatim spiritual. (?!)

Isabel Allende - Despre dragoste si umbra

Cu cartile Isabelei Allende am o relatie ciudata: le cumpar invariabil pe toate si apoi ma invart in jurul lor saptamani intregi pana la a le citi. De ce? Habar n-am:). Stiu doar ca mi-a luat foarte mult timp pentru a ma convinge sa-i deschid o carte. Si asta stiu de ce: pentru ca aveam prieteni care imi faceau capul calendar cu "Citeste Casa spiritelor!; Citeste Fiica norocului!" si tot asa. Ei bine, la mine chestia asta cu citeste aia sau ailalta nu prea functioneaza. Asa se face ca mi-au luat vreo doi ani cand eram copil pentru a citi "Singur pe lume" cu care ma zapacea sora mea. Noroc ca am crescut si nu mai sunt chiar asa incapatanata... Ideea este ca am descoperit-o pe Isabel Allende acum ceva ani si astazi pot spune cu mana pe inima ca este scriitorul meu sud american favorit. Stiu ca multi se vor intreba de ce nu Llosa sau Marquez... Poate din cauza prospetimii, din cauza povestii care te invaluie pe tacute, poate pentru ca Allende reuseste mai bine ca oricine sa surprinda viata si bucuriile ei in chiar mijlocul tragediilor.
"Despre dragoste si umbra" nu se inalta poate la nivelul "Evei Luna" sau a celorlalte romane mentionate mai sus, dar merita citita. Pentru mine, povestea de dragoste dintre Irene si Francisco cade in secundar, paginile despre ororile unui sistem totalitar fiind mult mai reusite. Mi-au placut fragmentele in care sunt descrise convingerile politice ale profesorului Leal, dezamagirile provocate de Marx si Lenin si modul in care isi va salva idealurile de dreptate si adevar devenind anarhist (una peste alta, cred ca aici ar trebui sa ajunga orice comunist care se respecta:)). Mi-a mai placut cum descrie Allende mecanismul prin care cei care sunt privilegiati ai unui sistem pot ignora realitatile crunte dinafara universului lor, iluzionandu-se ca totul este bine si ca toate lucrurile rele se intampla dincolo de hotare si eventual celorlalti.
In concluzie, ma asteapta "Planul infinit"...

FOR MY PARENTS

Local Color

In seara aceasta am vazut un film numit Local Color. Intamplator. Este un film care merita vazut si ma bucur ca am dat peste el. E un film despre relatia dintre profesor si discipol, despre ceea ce poate face snobismul din noi, un film plin de umor si caldura. Din cate am inteles are la baza o poveste reala. Daca aveti timp, cautati sa-l vedeti.

Danilo Kis - Cripta pentru Boris Davidovici

Exista carti despre care vorbesc toti. Exista carti ale caror randuri vorbesc pentru ele mai mult decat ar putea-o face altcineva. Exista carti pentru care cuvintele suplimentare si parerile unuia sau altuia sunt inutile. O astfel de carte este Cripta pentru Boris Davidovici.
Fragmentul care mie mi-a ramas in memorie mai mult decat oricare altul:
"Eram ocupat cu cititul si scrisul, cand in camera mea dadu buzna o multime de oameni inarmati cu ignoranta lor grea ca un ciomag si cu o ura mai ascutita decat taisul unui cutit. Ochii li se inrosira, nu din cauza matasurilor grele din odaia mea, ci la vederea cartilor aranjate pe etajere; smulsera matasurile de pe pererti si le ascunsera sub sutane, cartile mi le aruncara pe jos, le calcara in picioare si incepura sa le rupa sub ochii mei. Erau carti legate in piele si numerotate, scrise de oameni invatati si, daca le-ar fi citit, ar fi gasit in ele nenumarate motive sa ma ucida, dar ar fi descoperit in ele, daca le-ar fi cititi, si sfaturi bune si leacuri pentru domolirea urii lor. Le-am spus sa nu le rupa, pentru ca multe dintre ele nu sunt deloc periculoase, doar una singura este periculoasa; le-am spus sa nu le rupa pentru ca citirea multor carti duce la intelepciune, iar citirea uneia singure - la ignoranta, care este intotdeauna inarmata cu ura si nebunie."

Uneori e bine sa umbli creanga pe net...poti gasi lucruri minunate :)

De Paste...

...nu am iesit din casa pentru ca ma dispera vremea...daca mai ploua mult fac reclamatie:),
...m-am intoxicat cu antibiotice si drept urmare am tinut regim:),
... m-am uitat la Breakfast at Tiffany si m-am minunat pentru a mia oara de cat de frumoasa poate fi Audrey Hepburn,
...am citit inca doua Pratchett (Eric si Garzi! Garzi!) care mi-au mai ridicat moralul...recunosc ca am mai citit o parte si in engleza candva, dar tot imi plac:),
...am indraznit sa-mi dau telefonul pe mute pentru cateva ore si bineinteles ca a trebuit sa se intample ceva in acest interval de timp care sa-mi demonstreze ca NU am voie sa fac asta:)
...am incercat sa ma adun ca sa mai scriu cate ceva pe blog, dar recunosc ca nu mi-am gasit toate bucatile:).
AZI AM LUAT-O DE LA CAPAT:(

Despre Constantin Tanase si nu numai

Nu sunt o mare cititoare de ziare. Drept dovada, abia astazi mi-a cazut sub ochi un articol al lui Grigore Cartianu publicat in Adevarul in data de 18 februarie 2010. Mi-a placut tot articolul, dar m-a impresionat mai ales o povestioara care il are ca personaj central pe Constantin Tanase. Am sa reproduc o bucata din articolul mentionat cu precizarea ca ar merita citit integral:
"I-as aminti doar ca a existat un actor pe nume Constantin Tanase. Unul care, povestesc martorii vremii, n-a ezitat sa satirizeze Armata Rosie, care in vara anului 1944 navalise in Romania. Tanase a taxat pe scena, intr-un cuplet, obiceiul ostasilor sovietici de a "rechizitiona" ceasuri de la populatia civila, pe care o soma cu formula "Davai ceas". Acel cuplet a ramas celebru:
"Rau era cu "der, die, das"
Da-i mai rau cu "Davai ceas"
De la Nistru pan' la Don -
Davai ceas, davai palton.
Davai ceas, davai mosie,
Haraso tovarasie".
Constantin Tanase a fost arestat si somat sa nu mai joace piesa. Surpriza insa: la urmatorul spectacol, marele actor a aparut pe scena intr-un pardesiu imens, cu "ciorchini" de ceasuri pe ambele maini. Apoi, fara sa scoata un cuvant, si-a deschis pardesiul, scotand un imens ceas cu pendula. Aratand spre acesta, a spus doar atat: "El tic, eu tac; el tic, eu tac." Se intampla in august 1945 la capatul unui an de ocupatie sovietica."

Cartile copilariei

De o buna bucata de vreme incerc sa gasesc prin anticariate cartile pe care am invatat sa citesc, cartile care m-au facut sa devin dependenta de lectura, cartile care m-au invatat sa visez. Incep cu cele care mi-au deschis gustul:
- Basmele lui Hauff (cartea pe care am invatat sa citesc), in format mare, cu foaia densa, cu imagini alb negru pe care le-am colorat cu mare atentie cu o cutie de carioci chinezesti...
- Zanele din Valea Cerbului - una dintre cele mai frumoase carti romanesti de povesti pe care am vazut-o vreodata. A fost reeditata prin 90 de o editura obscura intr-un format mizerabil si cu o ilustratie urata, urata...
- Povestile lui Creanga - o editie tot de pe la 1979, carte cu coperti galbene pe care am iubit-o nespus.
- Aventurile lui Habarnam, evident editia albastra:)
- Cei trei grasani - care mi s-a parut de mica cam creepy, dar imi placea pentru ca era cartonata si colorata:)
- O culegere de povesti (Cenusareasa, Alba ca Zapada) intr-o editie cu ilustratii atat de frumoase incat si eu, baietoasa fiind, m-am visat datorita acestei carti pentru o secunda printesa..
- Jules Verne si revista Anticipatia (prima lectura Caverne de otel) care m-au transformat in devorator de SF si fantasy:)
- 1001 de nopti - volumele din BPT, dar si o editie cartonata din care nu aveam decat un singur volum, care m-a invatat sa privesc si sa recunosc o tapiserie persana...
- Basmele lui Vladimir Colin, o editie fara poze, dar superba.
- Alexandru Mitru - Din marile legende ale lumii - o editie ilustrata de pe la 1976.
- Shakespeare repovestit de Charles si Mary Lamb - citita noaptea, in timp ce eram singura acasa, parintii fiind plecati pentru ca se opera mama de ulcer:)

Si,recunosc ca nu pot sa ma gandesc la anii aceia fara sa imi amintesc de povestile spuse de bunica mea, bunica care transforma orice flecustent intr-un lucru de poveste. Dupa cum spunea bunicul meu care se oprea si el din treaba ca sa o asculte cu noi, copiii: "Lenuta, tu ar trebui sa fii inregistrata, asa de frumos le povestesti!"

Declaratie pe propria raspundere:)

Subsemnata declar pe propria raspundere ca il iubesc pe Terry Pratchett. Mai bine spus iubesc Lumea Disc si toate personajele care se perinda/flutura pe acolo. De fiecare data cand deschid o carte din aceasta serie stiu ca ma voi distra copios, ca voi aprecia umorul autorului si modul in care te pune pe ganduri vis-a-vis de chestii serioase.

Ultima mea achizitie este "Domnul cu coasa" si nu pot decat sa o recomand cu caldura. Sunt, poate pentru prima oara, de acord cu ceea ce scrie pe coperta a patra a unei cartii: " Daca esti un admirator vechi, te vei bucura de aceasta carte la fel de mult ca si de celelalte; daca acum faci cunostinta cu Pratchett, ce naiba ti-a luat atat?"

Nu ma pot abtine sa nu va dau cateva mostre: :)

"Nu ca doamna Cake nu ar fi fost o femeie religioasa. Era, intr-adevar, dupa cum s-a sugerat deja, o femeie foarte religioasa. Nu exista biserica, templu, moschee sau mic grup de pietre puse in picioare nicaieri in oras la care sa nu fi mers intr-un moment sau altul, motiv pentru care era mai temuta decat o Epoca a Iluminismului; doar aparitia in prag a micului corp gras al doamnei Cake era de ajuns pentru a-i impietri ca morti pe cei mai multi preoti in mijlocul slujbei."

"Si toate vietile aveau exact aceeasi lungime. Chiar si cele foarte lungi si cele foarte scurte. Din punctul de vedere al eternitatii, oricum."

Tennessee Williams - Memorii ale unui batran crocodil

Week-end-ul acesta am iesit cu o prietena in oras pentru a bate librariile si a spiona ce au reusit cei de la Librariile Alexandria sa faca in locul librariei noastre.:) Nu au reusit sa faca mare lucru (poate doar sa puna pe pereti in loc de carti genti de vreo 400 RON/buc...) si, ca urmare a acestei dezamagiri am sters-o sa ne clatim ochii la Avant-Garde. Acolo am dat peste aceste Memorii...norocul meu. Cu cateva saptamani in urma vazusem The Roman Spring of Mrs. Stone cu Helen Mirren asa incat cartea a fost mai mult decat bine-venita. Nu prea stiu ce sa scriu despre Memorii in sine...M-au emotionat, m-au contrariat, m-au provocat asa incat nu le-am lasat din mana pana ce nu le-am terminat. Am descoperit un Tennessee Williams capricios, indragostit, cinic, dar si profund atasat surorii sale. Am intrat gratie acestor Memorii intr-o lume populata de Elia Kazan, Gore Vidal, Carson McCullers si multi altii pe care va las sa-i descoperiti singuri. Am invatat ca dragostea este la fel pentru toata lumea si ca te echilibreaza daca este impartasita. Memoriile m-au facut sa imi pregatesc o lista lunga de filme pe care sper ca le voi putea vedea cat de curand...dat fiind faptul ca o mare parte din punerile in scena de care vorbeste TW in carte nu au fost niciodata inregistrate... Cat despre vreun volum in care sa se regaseasca toate piesele nu am stiinta...Au ramas filmele, filmele cu Vivien Leigh si Marlon Brando... Dintre pozele care insotesc textul este una care mi-a ramas legata de suflet. Este vorba de o fotografie a mamei autorului facuta, dupa scrie TW de "curtezanul ei favorit, dupa ce s-a maritat cu C.C. Williams." O carte care merita citita si simtita fie ca va place TW ori ba.

" Ce inseamna sa fii scriitor? As spune ca inseamna sa fii liber.

Stiu ca unii scriitori nu sunt liberi, ca sunt angajati profesional, ceea ce e cu totul altceva. (...)

A fi liber inseamna a-ti implini viata.

Inseamna un mare numar de libertati.

Inseamna libertatea de a te opri cand ai chef, de a te duce mai departe unde si cand ai chef, inseamna sa calatoresti pe ici pe colo, pretutindeni, sa iesi dintr-un hotel si sa intri in altul, sa fii trist sau fericit, fara nici o obstructie si fara prea mari regrete. "

Tennessee Williams

Unul dintre pictorii mei preferati...

...este Eugen Bratfanof. L-am descoperit printr-un album aparut la Pro Editura si Tipografie. Din pacate, tabloul meu preferat - Fotoliu cu amintiri - nu are o imagine digitala. Cel pe care l-am ales se numeste Meditatie.

Ce-am mai citit

Zilele astea mi-am trecut timpul citind "Locatarul himeric" aparuta la Nemira si "Confesiunile unui om de publicitate" aparuta la Humanitas. Mai am pe lista o Herta Muller - "Inca de pe atunci vulpea era vanatorul", desi in paranteza fie spus nu ma dau in vant dupa Nobeluri si "The Graveyard Book" a lui Neil Gaiman ca tot urmeaza sa fie tradusa la Nemira:). Despre prima carte din lista, ce sa spun? E scrisa de un tip pe nume Roland Topor (?!) si Polanski a facut un film dupa ea...Parerea mea? Filmul nu l-am vazut, dar cartea m-a cam plictisit...oricum nu putea sa-mi fie simpatic un personaj care are probleme cu vecinii pentru ca face si el un chef acolo de casa noua...si apoi se streseaza all the time despre ce spun sau fac acestia contra lui...Finalul cartii vrea sa fie profund si surprinzator, dar va las placerea de a descoperi daca este chiar asa.
Confesiunile mi s-au parut interesante, desi nu le-as numi neaparat confesiuni, cel putin nu in stil clasic. E mai mult un manual de publicitate, cu liste de to do or not to do in acest domeniu. Mie mi-au placut mai mult pasajele in care Ogilvy vorbeste despre lumea in care traieste/traia si partile in care emite judecati de valoare. Unii le-ar putea gasi prafuite, dar mie mi-au placut.Se pare ca si altora, avand in vedere ca in prefata Alan Parker zice ca era la moda sa citezi din cartea lui Ogilvy.

Cateva fraze care mi-au placut:
"Daca-l platesti pe om in banane, o sa te alegi cu o maimuta."
"Intr-o biserica goala nu poti mantui pe nimeni."
"Cred in proverbul scotian Munca grea nu a omorat niciodata pe nimeni - oamenii mor de plictiseala, de inima rea sau de boala. Ei nu mor de munca grea." Se pare ca aici s-a inselat...poti muri de prea multa munca, din pacate.

Si din nou...Byron:)

Albert Cohen - Belle du seigneur

Nu mi-a fost dat sa citesc poveste de dragoste mai frumoasa, dureroasa, profunda si trista decat Frumoasa Domnului. Povestea iubirii lui Solal pentru Ariane este de fapt cautarea si implinirea iubirii absolute. Este in acelasi timp incercarea disperata a doi oameni de a pastra vie aceasta iubire dincolo de carnal, dincolo de pericolele cotidianului si uzurii pe care acesta le provoaca sentimentelor noastre. Seducatorul Don Juan Solal se indragosteste de Ariane care merge in aceasta iubire pana la anularea sinelui in incercarea disperata de a salva acel fior al inceputului, de a pastra misterul femeii care se stie iubita. Practic, in aceasta incercare sta si insasi tragedia cartii pentru ca nu ne putem lupta cu obisnuita si cu micile detalii ale intimitatii vietii de cuplu. Gasiti in aceasta carte pagini de o frumusete extraordinara adresate eternului feminin. Cohen le scrie cu gandul la Femeie, vazuta fie ca iubita fie ca mama. Spun acest lucru pentru ca o parte din aceste randuri scrise poate putin altfel, se regasesc in Cartea mamei, o alta lucrare a aceluiasi autor. Cartea este aparuta in romaneste la editura Est dar, din pacate, nu am gasit coperta acestei editii.
Fragment:
"Intr-o noapte, cand ii spuse ca e timpul sa plece, ea se agata de el, ii spuse ca nu-i tarziu, il implora sa ramana, il informa in franceza si apoi in rusa ca este femeia lui. Nu ma parasi, nu ma parasi, implora vocea aurie. Murea de dorinta de a ramane, dar trebuia sa-i mentina acea sete de el, pentru ca ea sa nu asocieze niciodata oboseala sau satietatea cu prezenta lui. Ii era rusine ca se folosise deja de acel jalnic truc, dar trebuia sa o faca, trebuia ca el sa fie cel regretat, cel care pleaca. Isi sacrifica deci fericirea, pentru interesele superioare ale iubirii lor, se ridica si aprinse lumina."

Dance with the devil

Carte cu gust de cenusa

Am terminat de citit Jurnalul Constantei Buzea. Sincer, mi-a lasat un gust amar. Este un jurnal care cuprinde doar cativa ani, fiind construit, cel putin din punctul meu de vedere, din instantanee. Iti lasa o stare de rau pentru ca e ca si cum ai privi pe furis in viata si nefericirea altcuiva. E o carte trista, centrata pe bucuria (salvarea) pe care ti-o dau copiii, pe incercarea de a evada dintr-o casnicie nefericita si abuziva prin poezie. Prin contrast, familia Eliade pare familia perfecta. Este povestea unei femei sensibile prinsa intr-un cosmar. Sunt cateva momente memorabile care vorbesc despre caracterul lui Adrian Paunescu mai mult decat ar putea-o face tomuri intregi: sotia abandonata in mijlocul Parisului pentru indrazneala de a-si fi dorit o curea la moda, sotia trimisa sa vada copiii conceputi cu amanta pentru a se convinge ca marele om nu poate avea decat fete...

Un fragment pe care l-am gasit definitoriu:

" Ambitia de a fi lider de grup il munceste, dar inca nu-i iese. Oricata galagie face, tot altii ies mai talentati, mai cultivati, mai detasati, mai boemi, mai liberi. Inteligenta lui, sclipitoare, nu are clasa/rasa. Reuseste prin energie, cantitate, excesivitate. I s-a spus " brinza buna in burduf de caine" si s-a infuriat. S-a insurat prea devreme, sunt de acord, intr-un moment dificil de saracie si prigoana. Lacom si avid sa parvina. Isi simte valoarea, superioritatea, dar e superficial totusi, posesiv, violent si gelos."

Adrian-Silvan Ionescu - Preziosi in Romania

Preziosi in Romania este unul dintre cele mai frumoase albume de arta pe care le-am gasit pe piata romaneasca. Albumul poate trece usor neobservat dat fiind faptul ca dimensiunile sale nu sunt foarte mari, insa daca vreti sa stiti cum aratau Principatele in timpul lui Carol I va recomand sa-l cumparati...Asta doar in conditiile in care il mai gasiti ratacit pe undeva:)

Neagu Djuvara - Intre Orient si Occident

Orice carte a lui Neagu Djuvara, fie ca e vorba de Scurta istorie..., fie ca e vorba de Amintiri din pribegie, iti ramane lipita de suflet multa vreme dupa ce ai terminat-o. Cartile lui Djuvara fac parte dintre cartile la care te intorci intotdeauna cu placere, fac parte dintre cartile care, daca ai norocul sa le citesti la timpul potrivit te pot face sa iubesti istoria cu pasiune. Talentul de povestitor demonstrat in Amintiri se regaseste in fiecare carte pe care o scrie combinandu-se cu aplecarea atenta asupra documentului si cu o cunoastere in profunzime a genealogiei familiilor noastre boieresti si nu numai. Cand citesti o astfel de carte fiecare nota de subsol devine la randul ei un deliciu. In plus, cand vine vorba despre Intre Orient si Occident, cu fiecare rand pe care il citesti iti devin clare in minte chinurile si greutatile prin care au trecut Principatele in acele vremuri. Treci practic de discursul cartii de istorie in care ti se spune ca epoca fanariota a fost una dintre cele mai grele din istoria romanilor si afli in detaliu ce inseamna acest lucru. Citesti despre domnitori omorati pentru o simpla banuiala, citesti despre tarani loviti de soarta si traitori in bordeie de pamant, citesti despre robia tiganilor. Citesti despre boieri pusi mereu pe fuga, despre ocupatia ruseasca si despre o mana de oameni care au trecut peste toate aceste greutati, uneori chiar cu pretul vietii, pentru a aduce aici ideile Europei revolutionare. Citesti o carte care te face sa intelegi mai bine de unde vii, te face sa intelegi ca ne uitam prea usor stramosii si ca ar trebui sa ne recapatam mandria de a fi romani. Nu e vorba de un patriotism ieftin ci de recuperarea unui trecut de care se pare ca am uitat sau pe care l-am transformat in circ.
In final, Neagu Djuvara scrie:
" In istorie, nu exista miracole, ci, din cand in cand, intamplari minunate; exista cateodata, in viata popoarelor clipe privilegiate cand, intr-o singura generatie, destinul aduna mai multe schimbari decat in cateva veacuri de toropeala.
Asa s-a intamplat, la noi, cu barbatii nascuti, sa spunem, intre 1800 si 1830, si pe care-i putem numi "generatia de la 1848". Erau doar o mana de oameni , insa luptau manati de o credinta netarmurita in destinele tarii lor. Au zvarlit, ca pe niste vechituri, obiceiurile, institutiile, pana si vocabularul, impuse de o putere straina. Au sorbit cu nesat din izvoarele culturii apusene; au adoptat institutii noi, au innoit limba, au creat pe de-a-ntregul o literatura de valoare universala, au inceput in liniste, un proces democartic, intr-un ritm necunoscut de vreo alta tara din Europa; au fixat, pentru generatii, cu indrazneala si realism, marile obiective politice ale neamului si au determinat Europa sa tina seama de ele. Ei au facut toate acestea. Au facut chiar mai mult: au faurit Romania."
Concluziile mele personale?
1. Am trait si noi o asemenea clipa, dar nu am avut barbatii necesari pentru a o valorifica:)
2. Cine nu l-a citit pe Djuvara ar trebui sa o faca.
3. Subscriu opiniei domniei sale cum ca corespondenta dintre fratii Golesti si mama lor Zinca este foarte instructiva si emotionanta. Poate ar trebui republicata si tradusa in romaneste.

Teatru

Daca aveti timp, chef si dispozitie puteti asculta piese de teatru clasice pe http://www.eteatru.ro/. Luna aceasta Eminescu si Cehov.

Cartea de marti

Marti, 12.01.2010 Ziarul de Iasi ne ofera la un pret special cartea lui Jeffrey Eugenides: Sinuciderea fecioarelor. Nu vreau sa vorbesc despre carte care trebuie citita oricum si pe care ar trebui sa o cumparati daca nu ati facut-o pana acum. Vreau sa va atrag atentia asupra cartii ca obiect si ca imagine. Coperta reproduce un tablou al Madalinei Iordache, o tanara foarte talentata careia la un moment dat i-am organizat impreuna cu amicii mei din Twin Arts (sau mai bine spus ei au organizat cu ajutorul meu:)) o expozitie in libraria Ionesco. Toata expozitia a plecat de la aceasta imagine. Nu cred ca am intalnit vreo carte cu o grafica mai potrivita cu subiectul cartii. Vazand aceasta coperta am fost curioasa sa stiu mai multe despre creatoarea ei. Am descoperit o lume plina de fantezie, de lumini si umbre, de tragedie si singuratate. Ma refer aici la celelalte lucrari ale artistei pe care le puteti vizualiza aici: http://madyiordache.com/. Sper sa va placa la fel de mult pe cat mi-au placut mie.

EU

Cineva imi spunea ca poate ar fi cazul sa mai si scriu pe blog si sa nu mai pun atat de multa muzica. Ii dau dreptate. Dar acest lucru nu ma face, cel putin in acest moment, sa imi doresc sa scriu mai mult. Fiecare inceput de an ma deprima. Cu fiecare an parca din ce in ce mai tare. Imi tot repet ca ar trebui sa nu mai cad in butoiul cu melancolie si sa fiu fericita ca sunt sanatoasa, ca nu am datorii si ca nu sunt (inca:)) somera. Dar cand trag linia am senzatia ca nu e suficient. Ca ceva scartie. Zilele astea nici nu am prea citit. M-am luat cu Djuvara si pe acolo am ramas. Am ascultat insa, muzica din care am vrut sa impartasesc si celor care accidental sau nu imi viziteaza blogul. Imi doresc zile mai calde, zile in care sa nu mai aflu ca a murit X sau Y, zile in care sa nu conteze targete si alte cele, zile in care sa imi pot permite sa nu fac nimic, sa intalnesc mai putini oameni batuti in cap. Zile in care sa nu fiu pe pilot automat, sa imi aduc aminte in ce zi din saptamana sunt si sa nu ma trezesc ca este iarasi week-end, zile in care sa imi descopar vocatia (asta daca oi fi avand vreuna), zile in care sa cunosc oameni interesanti, pasionati de ceea ce fac si nu doar robotei sau cartoane.
Totodata, mi-i dor de acasa, de glumele tatei si de seriozitatea mamei. Mi-i dor sa ma intorc de pe coclauri si sa o gasesc cu tigara si cu cartea,asteptandu-ma. Mi-i dor sa-i aud razand in bucatarie dimineata cand ma trezesc, mi-i dor sa fiu calcata pe nervi de pretentia tatei de a lua masa de sarbatori in familie. Mi-i dor sa citesc o carte de seara pana dimineata, pentru ca dimineata era momentul in care mi-o "fura" mama. Mi-i dor sa ii cer sa-mi dea ceva de citit si sa ma trimita la Confesiunile lui Rousseau. Mi-i dor de serile de iarna in care stateam in pat si ascultam Cavaleria Rusticana a lui Pietro Mascagni, preferata mamei sau Sanziana si Pepelea la un pick-up de pe vremea lui Pazvante Chiorul. Mi-i dor de imaginea tatei mandru de realizarile lui culinare, dispus sa-ti umple farfuria dincolo de orice bun simt.
In fiecare an se adauga alte si alte amintiri despre oameni care nu mai sunt si care ne-au facut viata mai frumoasa. In fiecare an, dat fiind faptul ca raman doar cu amintirea lor, luna ianuarie mi se pare cea mai trista din an.

Viata si destin

Uraaaaaaaaa! Poliromul urmeaza sa reediteze aceasta carte. Ii iert, asadar ca au avut lipsa de imaginatie si de inspiratie de a pune pe ambele carti ale lui Zafon acelasi citat din Stephen King...:)

Piesa mea favorita de la Byron

A murit Lhasa...

Carlos Ruiz Zafon

"Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris si sufletul celui care l-a citit, l-au trait si l-au visat. Ori de cate ori o carte isi schimba proprietarul, ori de cate ori privirea aluneca pe paginile ei, spiritul sau creste si se intareste."
Citatul reprodus mai sus face parte din Umbra vantului, un roman pe care l-am citit acum cativa ani. Am legat intotdeauna aceasta carte de Dom' Profesor care de fiecare data cand pasea pragul librariei nu uita sa o aminteasca. De fiecare data se intreba daca la urmatoarea carte Zafon nu va dezamagi. Asadar, am asteptat urmatorul volum ca pe o datorie. Rar mi se intampla sa citesc o carte cu gandul la altcineva, dar Jocul ingerului face parte dintre acestea. In ajunul Craciunului, dupa ce cautasem cartea cateva saptamani pri librariile din Iasi am gasit-o intr-un final la Carturesti. Am facut un drum special pana acolo pentru ca asteptasem prea mult. Am cititi-o in zilele de Craciun cu gandul la Dom' Profesor. Am incercat sa o citesc si pentru el, imaginandu-mi ca prin ochii mei o citeste si el. A fost un bun prilej pentru a mi-l aminti: aproape intotdeauna vesel, cu hainele putin rufoase si soioase, dar cu o sacosa in mana in care tinea mereu comori, cum ar fi o editie Dante de pe la 1900 pe care mi-a adus-o intr-o zi sa o rasfoiesc. Mi-l voi aminti cu tandrete pentru ca era un om care iubea cartile cu adevarat. Nu am uitat si sper sa nici nu o fac momentul in care, dupa o operatie destul de dureroasa care nu ii permitea sa stea in picioare, s-a asezat in genunchi pe podea pentru a putea studia un volum de arta proaspat sosit. Ne-am potrivit mereu la lectura. A fost singurul care dupa ani de zile continua sa mi se adreseze cu "doamna" desi aveam mai putin de jumatate din varsta lui. Multi l-au condamnat pentru pacatele tineretii, pacate pe care nu le cunosc si care nu m-au interesat niciodata, pentru ca nu s-a incadrat in curent, pentru ca nu a fost de acord sa laude ceea ce nu era de laudat. Nu l-am cunoscut cand era tanar, ci doar cand era batran. Ma astept si acum sa-l zaresc la anticariatele de pe Lapusneanu si de cate ori strabat strazile Iasiului am o tresarire cand vad un domn in varsta imbracat la costum si cu o sacosa in mana. Din pacate, Dom Profesor nu a mai apucat sa citeasca Jocul Ingerului.